Accident grav pe Valea Oltului: o șoferiță s-a ciocnit de remorca unui autovehicul

Polițiștii Serviciului Rutier au fost solicitați să intervină, în urmă cu puțin timp, la un accident rutier produs pe DN 7, pe raza localității Balota, comuna Racovița.

Sursă foto: IPJ Vâlcea

„Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că o femeie, în vârstă de 33 de ani, în timp ce conducea un autoturism, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și meteo, ar fi acroșat remorca unui autovehicul, după care a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune frontală cu un alt autoturism”, au transmis reprezentanții IPJ Vâlcea.

În urma impactului, femeia a fost rănită, iar echipajele medicale efectuează manevre de resuscitare. De asemenea, conducătorul autoturismului cu care aceasta a intrat în coliziune a fost rănit și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi conducători ai celorlalte vehicule implicate au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Traficul rutier este blocat total în zona producerii accidentului, pentru desfășurarea intervenției și efectuarea cercetărilor.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.