Polițiștii rutieri intervin la un accident de circulație produs între trei autoturisme, pe DN 14, pe Șoseaua Sibiului din Mediaș, spre Sibiu.
La locul accidentului a intervenit de urgență un echipaj de Ambulanță de tip B. „Din primele informatii persoanele implicate s-au autoevacuat. Forțele SAJ și ISU evaluează în acest moment potențialele victime.
Echipajul SAJ a acordat asistenta medicala unei femei de 44 de ani, care a suferit un traumatism cranian.
Victima a fost transportată la CPU Medias în stare stabilă.
O alta victimă a fost transportat[ la CPU Medias de către un echipaj ISU”, a explicat Vasile Scridon, purtător de cuvânt în cadrul SAJ Sibiu.
UPDATE: „Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe DN14, spre Sibiu, la km 50, un bărbat în vârstă de 55 de ani, din localitatea Târnava, din cauza nepăstrării distanței de siguranță, a intrat în coliziune cu autoturismul din față, condus de un bărbat în vârstă de 48 de ani, din localitatea Valea Viilor, care la rândul lui a fost proiectat în autoturismul din față, condus de o femeie de 44 de ani, din Mediaș”, explică Ana Mureșan, din cadrul IPJ Sibiu.
Femeia în vârstă de 44 de ani din Medias precum și pasagera acesteia, o altă femeie, în vârstă de 36 de ani, din Mediaș, au suferit vătămări corporale și au fost transportată la spital.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului.
Traficul rutier este îngreunat, se circulă alternativ.












