Polițiștii Biroului Rutier au intervenit astăzi la un accident rutier produs pe Sos. Alba Iulia din municipiul Sibiu, pe sensul de mers spre Aeroport, în zona complexului comercial din cartierul Turnișor.
Foto: Arhivă
”Din primele cercetări efectuate polițiștii rutieri au stabilit faptul că, din cauze ce urmează a fi stabilite, s-a produs un accident rutier în care sunt implicați 2 conducători auto, în vârstă de 31 și 22 de ani, ambii sibieni și un pieton, o femeie în vârstă de 27 de ani, de asemenea, sibiancă”, a explicat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Sibiu.
La fața locului au ajuns imediat un echipaj SMURD cu medic și o autospecială de stingere.
”Din fericire persoanele implicate în accident nu au avut nevoie de asistență medicală. O femeie în vârstă de 27 de ani, martoră la accident a suferit un atac de panică și a fost transportată la UPU Sibiu”, a declarat Slt. Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Traficul rutier pe sensul de mers spre Aeroport este blocat, iar polițiștii rutieri sunt la fața locului și asigură și dirijarea alternativă.