Academicianul Victor Spinei a primit titlul de Doctor Honoris Causa la Sibiu

Ieri s-a desfășurat, în Sala Senatului Universității „Lucian Blaga” din Sibiu la ședința festivă a decernării titlului de Doctor Honoris Causa al Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu domnului acad. prof. univ. dr. Victor Spinei, specialist în istoria și arheologia medievală a spațiului românesc, președinte al Secției de Științe Istorice și Arheologice a Academiei Române și partener al ULBS în diverse proiecte de cercetare.

foto: mitropolia-ardealului.ro/Costin Chesnoiu

La eveniment au participat profesorii universitari Sorin Radu, rectorul ULBS, Sever Gabriel Racz, președintele Senatului ULBS, Ioan Marian Țiplic, șeful departamentului  Istorie și  Patrimoniu, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, alături de cadre didactice universitare și studenți.

Rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, prof. univ. dr. Sorin Radu a vorbit despre calitățile magistrului ce a inspirat și sprijinit tinerii doctoranzi și cercetători prin proiectele dezvoltate împreună cu Universitatea de pe malurile Cibinului.

„La Universitatea Lucian Blaga noi am mai adăugat un merit, acela ca cel care primește acest titlu din partea Universității să fie în sensul real al cuvântului, un membru al comunității academice, să se implice în viața comunității, să sprijine viața comunității. Astăzi, aici, pot spune cu certitudine că domnul academician Spinei a făcut aceste lucruri, a crescut tineri, mulți dintre sibieni, mai ales în domeniul arheologiei și a medievisticii au crescut pe lângă domnia sa și au învățat de la domnia sa. […] Acum, noi pregătim un proiect major, este un proiect care sperăm să fie câștigător. Este cea mai mare linie de finanțare creată în România în ultimii 33 de ani. Proiectele prin care Ministerul Cercetării finanțează înființarea unor centre de excelență în cercetare. Universitatea Lucian Blaga este lider de proiect, Institutul A.D. Xenopol este partenerul nostru.” a spus  prof. univ. dr. Sorin Radu, Rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

foto: mitropolia-ardealului.ro/Costin Chesnoiu

După intonarea imnului academic Gaudeamus, a fost rostit un Laudatio de către prof. univ. dr.Ioan Marian Țiplic pentru a sublinia marea personalitate a academicianului Spinei, iar prof. univ. dr. ing. Sever Gabriel Racz, președintele Senatului ULBS a dat citire în limba latină deciziei Senatului de acordare a titlului onorific.

Cu o carieră științifică strălucită și cu o recunoaștere internațională incontestabilă, la 6 iunie 2001 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, în rândurile căreia intra ulterior cu drepturi depline. În anul 2015 a devenit vicepreședinte al acestui înalt for științific pentru perioada 2015-2022, în prezent fiind, președintele Secției de Științe Istorice și Arheologie. În calitate de profesor la Universitatea Alexandru Ioan Cuza și de director la Institutul de Arheologie din Iași, s-a preocupat constant de pregătirea teoretică și practică a studenților, a tinerelor cadre didactice și cercetătorilor în domeniul arheologiei și istoriei în general și în special în ceea ce înseamnă Evul Mediu. Academicianul Victor Spinei a contribuit decisiv la realizarea unor proiecte majore de păstrare a memoriei celor care s-au aplecat asupra studierii arheologiei și istoriei, fiind inițiatorul și coordonatorul Enciclopediei Reprezentanților Scrisului istoric Românesc, care a văzut lumina tiparului nu cu multă vreme în urmă, în cinci volume. Totodată, domnia sa a fost printre cei care au susținut ceea ce înseamnă participarea universității sibiene în cadrul unor proiecte care s-au derulat în perioada anterioară anului 2000, 18 proiecte care au vizat pregătirea studenților doctoranzi și tinerilor cercetători postdoc.

foto: mitropolia-ardealului.ro/Costin Chesnoiu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*