Copiii din Cisnădie și din localitățile învecinate petrec, în această vară, câteva zile în mijlocul naturii, în cadrul unei tabere instructiv-educative organizate la Rășinari. Activitățile se desfășoară în perioada 8–13 august, prin proiectul „În natură ne mișcăm, sănătate câștigăm”, derulat de Asociația „Speranța și Zâmbet” Cisnădie. Programul le oferă celor mici oportunitatea de a învăța lucruri noi într-un cadru informal, prin joc, mișcare, explorare și socializare.

Sursă foto: CJ Sibiu
Pe parcursul taberei, copiii participă la ateliere dedicate sportului și mișcării, alimentației sănătoase, culturii și gastronomiei, dar și la activități de orientare în natură, voluntariat și ecoturism. Excursiile și drumețiile îi ajută să descopere frumusețile naturale ale județului Sibiu și să înțeleagă importanța protejării mediului.
Programul abordează și subiecte importante pentru dezvoltarea copiilor și pentru viața de zi cu zi. Aceștia discută despre bullying, consumul de droguri și alcool, reciclare, protecția mediului și egalitatea de șanse, fiind încurajați să își exprime opiniile și să găsească soluții pentru situațiile cu care se pot confrunta.
Experiența este completată de vizite la gospodării tradiționale, concursuri, activități de dans și numeroase momente de relaxare și distracție.
Proiectul se adresează copiilor care beneficiază, pe parcursul anului școlar, de sprijinul Asociației „Speranța și Zâmbet” prin programul afterschool, oferindu-le astfel acces la experiențe educative și recreative care contribuie la dezvoltarea lor personală și socială.
Proiectul este cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu prin Agenda pentru Cultură, în cadrul programelor care susțin inițiativele dedicate dezvoltării copiilor, incluziunii sociale și creării de oportunități educative pentru cei care au nevoie de sprijin.











