A vrut să scape de amendă cu 100 de euro

Un bărbat din comuna Merghindeal, județul Sibiu, a fost prins când încerca să dea mită unui agent de poliție  100 de euro.

FOTO: arhivă

Azi, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reținerea unui bărbat în vârstă de 72 ani, din comuna Merghindeal, judeţul Sibiu, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, anunță prim-procurorul adjunct Ruginosu Mihaela, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză până în acest moment procesual rezultă că în noaptea de 5.05.2024, în jurul orei 0,30, inculpatul a oferit unui agent de poliţie suma de 100 de euro, compusă din două bancnote de 50 de euro, cu titlu de mită, spre a-l determina pe acesta să își încalce atribuțiile de serviciu și să nu dispună sancţionarea contravențională a inculpatului pentru fapta de a apela în mod repetat la mila publicului.

Cu această ocazie inculpatul chiar a cerut agenților de ordine publică să îl transporte la locuința sa cu autospeciala poliţiei.

Mâine procurorul va aprecia dacă se impune luarea unei alte măsuri preventive faţă de inculpat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*