A „uitat! să înregistreze venituri! Evaziune fiscală de 2,2 milioane de lei la noi în județ

Un administrator de firmă din Sibiu este cercetat pentru evaziune fiscală de 2,2 milioane de lei. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, operatorul economic a omis, în tot sau în parte, să evidenţieze în actele contabile ori în alte documente legale operațiunile comerciale efectuate.

FOTO: arhivă Mesagerul de Sibiu

Prim-procuror adjunct Ruginosu Mihaela, în calitate purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, anunță că, pe 13 martie a.c., Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a înregistrat sesizarea formulată de către Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Antifraudă Fiscală împotriva unui operator economic sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

Din probatoriul administrat, a rezultat suspiciunea rezonabilă că operatorul economic a omis, în tot sau în parte, să evidenţieze în actele contabile ori în alte documente legale operațiunile comerciale efectuate, prin prisma faptului că a introdus în gestiune şi a comercializat mărfuri achiziționate de către reprezentantul întreprinderii familiale, în baza legitimațiilor de client emise de societatea Metro Cash&Carry România SRL pe numele operatorului economic fără a înregistra în evidența contabilă achiziția acestor mărfuri şi veniturile obţinute din vânzarea lor, în suma totală de 2.223.689 lei.

În consecinţă, operatorul economic a adus un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în sumă totală de 218.952 lei.

Prin ordonanţa organelor de cercetare penală din data de 06.04.2023 s-a început urmărirea penală în cauză cu privire la săvârşirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Prin ordonanţa organelor de cercetare penală din data de 13.11.2023, confirmată prin ordonanţa procurorului de caz din aceeiaşi dată, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de administratorul operatorului economic, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Ca urmare a efectuării a 3 percheziții domiciliare, în baza mandatelor de percheziție domiciliară emise de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu, au fost identificate mai multe sume de bani, în lei și valută, respectiv sumele de 19.700 lei, 585 euro, 15 dolari americani și 120 lire sterline, care au fost ridicate, în vederea dispunerii măsurilor asigurătorii.

În data de 14.11.2023, procurorul de caz a emis ordonanţa de instituire măsurilor asigurătorii asupra sumelor de 19.700 lei, 585 euro, 15 dolari americani și 120 lire sterline, aflate în proprietatea suspectului, ridicate cu ocazia percheziţiilor efectuate, în vederea asigurării reparării pagubelor cauzate prin comiterea infracţiunii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*