La data de 24 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reținut un bărbat, în vârstă de 71 de ani, domiciliat în localitatea Ighișu Nou, cercetat penal pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

Foto: Mesagerul de Sibiu
În urma investigațiilor desfășurate, polițiștii au stabilit că, la data de 24 septembrie a.c., bărbatul în vârstă de 71 de ani nu ar fi respectat măsurile impuse de ordinul de protecție emis la data de 08.09.2026 de către Judecătoria Mediaș, respectiv nerespectarea distanței de 50 de metri față de victimă și domiciliul acesteia, precum și interzicerea oricărui contact, prin corespondență sau orice mod, cu victima.
În baza materialului probator administrat, polițiștii au dispus față de bărbatul în cauză măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.












