„Florin Ionescu este unul dintre primii ghizi ai Programului „Anii Drumeției” și aproape că nu este săptămână în care să nu ajungă pe potecile munților din județul nostru, urmat de oameni dornici să le descopere măreția. În afara rucsacului din care nu lipsesc butelia cu gaz și ibricul de cafea, Florin duce cu sine o poveste mai puțin cunoscută: cea a directorului de bancă devenit ghid montan”, așa începe un nou reportaj din seria Oameni și Locuri de Poveste, al Consiliului Județean Sibiu.
Foto: Consiliul Județean Sibiu
„Era începutul anilor 2000 când Florin a ajuns la Sibiu. Venea dintr-un sat din județul Vâlcea. „Am urmat cursurile Facultății de Științe Economice, iar în al patrulea an de studii am început să lucrez la o bancă.”
Tânărul student s-a considerat norocos: „Am fost printre primii băieți angajați, întrucât, la acea vreme, în anul 2005, băncile căutau fete pentru partea de interacțiune cu publicul.”
De la sucursala din Ștrand a ajuns responsabil de agenție în zona Compa, apoi a lucrat în departamentul de marketing al băncii. Seriozitatea l-a recomandat pentru o promovare: „În 2014 am devenit director pe regiunea Sibiu, Alba și Hunedoara, axat pe companiile mici, cu o cifră de afaceri anuală de până la un milion de euro. Era mult de muncă, însă aici am învățat cât de greu este să câștigi și cât de ușor să pierzi.”
Florin a văzut cum afaceri s-au prăbușit și cum numeroase credite au ajuns în „default”, adică cu rate neachitate.
Pantofii, costumul, cravata și cămașa erau la ordinea zilei pentru orice director de bancă, însă Florin a simțit că biroul devine prea mic. „În 2012 am urmat un curs de ghid local, pentru că îmi plăceau turismul și interacțiunea cu oamenii. Atunci am lansat și pagina sibiutourguide.com, prin care am promovat destinații atât din județul Sibiu, cât și din țară.”
Foto: Consiliul Județean Sibiu
Anul 2018 a fost și anul schimbării. „Banca a decis să opereze o restructurare, iar postul meu să fie desființat. Dacă aș fi optat să-mi păstrez poziția de director, ar fi trebuit să mă mut în Alba Iulia. Nu am vrut acest lucru, așa că am decis să plec din sistemul bancar.”
Foto: Consiliul Județean Sibiu
Așa se face că, în anul următor, Florin și-a deschis propria agenție de turism, accesând un start-up cu fonduri europene nerambursabile. „La plecarea din bancă am primit și câteva salarii compensatorii, pe care le-am utilizat pentru accesarea fondurilor europene. Mi-am cumpărat un microbuz care să mă ajute în noua afacere.”
Pandemia i-a adus un moment de respiro și o nouă calificare: cea de ghid montan. „Am fost printre primii ghizi ai Programului «Anii Drumeției» și mă văd ieșind la pensie din această poziție, de ghid montan. Când cineva află că am fost director de bancă și îi arăt ce fac astăzi, nici nu trebuie să explic prea mult de ce am decis să fiu ghid.”
Pe Florin l-am întâlnit într-o drumeție pe care a organizat-o pe potecile care urcă din Boița spre culmile verzi în care mai dăinuie colibele ultimilor crescători de oi, capre și vaci ai zonei în care odinioară se afla granița Imperiului Austro-Ungar.
Foto: Consiliul Județean Sibiu
„Li se spune «colibași» și rar coboară în sat, la casele lor. Locuiesc în munte, alături de animale, doar de Dumnezeu știuți”, spune Florin în timp ce ajungem la gospodăria lui nea Nicu. Are 88 de ani și își împarte zilele cu soția sa de… 18 ani.
„Maică, așa zic eu, că am 18, dar am 81. Le mai inversez, le mai încurc”, zâmbește ștrengărește octogenara aflată în pragul porții.
Cei doi soți sunt singurii locuitori ai cătunului Pădurele, loc în care mai întâlnești doar pâlcuri de nuci, colibe uitate de lume, căpițe cu fân, oile și caprele lui nea Nicu.
„Mai vine și ursul câteodată”, adaugă Florin în timp ce apucăm poteca spre sat.
Este o zi cu mult soare, iar grupul este unul pestriț. Sunt drumeți din Sibiu, Ucraina, Germania, Canada și chiar Paraguay. Străinii au aflat de „Anii Drumeției” din numeroasele articole de presă și de pe paginile de socializare.
Foto: Consiliul Județean Sibiu
„Oamenii vin pentru frumusețea și istoria locului. Vor să vadă cum se trăiește la munte, ce se mănâncă, ce obiceiuri avem. Vor să ne cunoască așa cum suntem.”
Printre picioarele drumeților se strecoară o cățelușă pe nume Alta. Are doar trei luni și a fost adoptată de o familie de sibieni.
Foto: Consiliul Județean Sibiu
„Am văzut o postare a Asociației «Animal Life» despre niște pui găsiți abandonați într-un sac. Acum face parte din familia noastră”, spun oamenii, lămurind totodată și numele dat noului membru al familiei. „Cumnații își doreau un câine pe nume Una. Așa că noi i-am zis Alta.”
Și așa, din una-n alta, ajungem în Boița, nu înainte de a fi copleșiți de valurile de parfum care învăluiau marginea satului, străjuită de un șir de salcâmi.
Rând pe rând, Florin își ia rămas-bun de la turiști. Se strâng mâini, se leagă noi prietenii, iar promisiunile unor noi ture pe poteci apar aproape instantaneu.
Este sfârșitul unei aventuri de o zi în care cu greu ai fi bănuit că omul care a deschis poteca și care, cu infinită răbdare, a pregătit cafea pentru toți drumeții a lăsat în urmă costumul elegant de director pentru a încălța bocancii grei de ghid montan.
Foto: Consiliul Județean Sibiu
Este o normalitate pe care o găsești aici, în județul Sibiu, cel cu oameni și locuri de poveste”.
