A răsărit soarele și pe strada CSU Sibiu!

CSU Sibiu a spart gheața cu CSO Voluntari, aseară, în runda a 5-a a Ligii Naționale de baschet masculin. În Sala Transilvania, în meci cu public pentru ultima dată în următoarele 30 de zile, elevii lui Dan Fleșeriu și-au canalizat toate energiile și au smuls prima victorie din acest sezon,  86-83 (43-45).

Startul nefericit de campionat, cu 4 eșecuri consecutive, și-a pus amprenta asupra elevilor lui Dan Fleșeriu, care aveau de înfruntat una dintre echipele de top din țară. Din fericire, au lăsat repede „frâna de mână“ și, în fața a puțini spectatori care au trecut de filtrul pandemiei, au stat „în joc“ de la un capăt la celălalt al meciului. Mai mult, au reușit în sfârșit să găsească liniștea și puterea de a forța decisiv în ultimele secunde, pentru un succes de moral. Cele 2 echipe au mers cap la cap, cu mici excepții, pe aproape întreaga durată. Cu 16 secunde înainte de final, aveam avans de doar 3 puncte, iar atacul era la oaspeți. Firesc, a fost fault, iar CSO Voluntari a înscris doar 1 punct, într-un cor de fluierături, prin Vasiliauskas. Apoi a venit rândul sibienilor să închidă jocul, însă Pratt – cel mai eficient jucător sibian de pe teren, faultat cu 9 secunde înainte de final, a transformat doar prima aruncare liberă, pentru 86-83.

Din fericire, CSO Voluntari și-a pierdut capul pe recuperare, a ratat fără aruncare atacul, declanșând o imensă bucurie în tabăra noastră.

Justast Tamulis a fost cel mai bun marcator al meciului, cu 23 de puncte, 2 recuperări și o pasă decisivă. Tot pentru CSU Sibiu, Lucas Tohătan a reușit 19 puncte, 2 rec. și 5 pase decisive, Monyea Pratt a avut 17 puncte, 11 rec. și 5 pase decisive, iar Tanner McGrew a totalizat 11 puncte, 6 rec. și 2 pase decisive.

„Am jucat foarte mult cu trei români în teren. Mo, Justas și Lucas au depus un efort mare, jucând prea multe minute față de cât ar trebui să joace de-obicei. Îi felicit pe jucători că au reușit. Îi felicit pe cei care nu știau despre Sibiu nimic, pe Tanner și pe Evan, că au reușit să ajute echipa, de data asta, să câștige. La fel, îi felicit pe toți ceilalți care au intrat, în frunte cu Rareș, care a făcut un meci mare astăzi. Sper să îl vedem mai des în ritmul acesta de joc și în atitudinea asta. Dar trebuie să rămânem, evident, cu picioarele pe pământ. Totuși, avem patru înfrângeri. Este prima victorie, mă bucur pentru ea. Nu înseamnă că am rezolvat toate problemele“, a declarat Dan Fleșeriu, citat de baschet.ro.

Antrenorul sibian a atras atenția că sunt probleme „mult mai mari decât jocul de baschet“ care trebuie rezolvate. Spune că nu a găsit încă baschetbalistul nou de care se vorbea în urmă cu o săptămână. În plus, bugetul avut la dispoziție este în continuare mult prea mic pentru ceea ce își propune clubul sibian. „Vom vedea ce e de făcut și sper ca, în primul rând, atitudinea jucătorilor să rămână asta. Cu Craiova am avut-o, acum am avut-o și, chiar dacă spectatorii ne vor lipsi extrem de mult, sper să reușim să-i auzim pe cei care au fost în meciul de astăzi. Au fost senzaționali și probabil că au făcut diferența”, a declarat mai declarat Fleșeriu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*