Cea de-a 33-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu cuprinde 848 de evenimente pe parcursul a zece zile pline de teatru, dans, muzică, circ, expoziţii şi multe altele. Sunt aşteptaţi peste 5000 de artişti din 83 de ţări.

sursa foto: FITS
Conform tradiției, FITS prezintă în perioada festivalului, care anul acesta are loc între 19 și 28 iunie, FITSRecomandă – o rubrică informativă cu cele mai captivante spectacole ale zilei, astfel încât cei prezenți la Sibiu să poată face cele mai potrivite și inspirate alegeri. Astfel, 26 iunie, a opta zi a festivalului, aduce în fața publicului conferința specială Lemi Ponifasioîn dialog cu Octavian Saiu, Cassandra – un spectacol de Fanny Ardant, Copiii Medeei – un spectacol de Milo Rau, concertul Muzele cu violonistul Alexandru Tomescu, Dragoș Ilie și Omar Massa. A opta zi de festival înseamnă 20 de țări, care prezintă zeci spectacole captivante, peste 15 spectacole outdoor gratuite, 3 spectacole difuzate online. Cel mai ieftin bilet din prima zi costă numai 30 lei.
Sumarul zilei în cifre:
- 20 de țări prezintă spectacole captivante
- Peste 15 spectacole outdoor gratuite
- 3 spectacole difuzate online
- Cel mai ieftin bilet costă 30 de lei
Recomandările zilei de 26 iunie:
Movement Workshop, Room Temperature Association, Parcul Tineretului, 11:30 (Detalii)
Israel Galvan și Mohamed El Khatib în dialog cu Matei Vișniec, Forumul Democrat al Germanilor (Sala Oglinzilor), 12:00 (Detalii)
Lemi Ponifasio în dialog cu Octavian Saiu, Forumul Democrat al Germanilor (Sala Oglinzilor), 14:00 (Detalii)
Macbeth, The Guildford School of Acting (University of Surrey), Facultatea de Litere și Arte – Sala CAVAS, 15:00 (Detalii)
Concert făcut pentru noi, Orchestra SANGSANG, Biserica Evanghelică Sf. Ioan, 15:00 (Detalii)
Israel & Mohamed, Israel Galván / Mohamed El Khatib, Centrul Cultural „Ion Besoiu”, 17:00 (Detalii)
The New Gospel, American Independent Film Festival, Promenada Mall – CineGold, 18:00 (Detalii)
Bunraku – Povestea păpușii japoneze, Bunrakuza-company / Coten-Goten Co. LTD, Teatrul GONG – Sala parter, 19:00 (Detalii)
Legenda Regelui Leu, Zhao Heritage Atelier, Pietonala Nicolae Bălcescu, 19:00 & 21:15 (Detalii)
Cassandra, Les Visiteurs du Soir, Filarmonica de Stat Sibiu (Sala Thalia), 19:00 (Detalii)
Ivanov, Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, Fabrica de Cultură – UniCredit – Sala Faust, 17:00 (Detalii)
Copiii Medeei, Milo Rau & NTGent, Fabrica de Cultură – UniCredit – Sala „Eugenio Barba”, 20:00 (Detalii)
Muzele, Fundația Culturală „Remember Enescu” / Alexandru Tomescu, Catedrala Luterană Evanghelică ,,Sf. Maria”, 21:00 (Detalii)
Elogii pentru cei vii, Sands College of Performing Arts at Pace University, Facultatea de Litere și Arte – Sala CAVAS, 23:00 (Detalii)
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, 848 de evenimente și 5000 de artiști din 83 de țări
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), unul dintre cele mai mari și importante festivaluri de teatru din lume, are loc anul acesta la Sibiu în perioada 19 iunie – 28 iunie, tema ediției cu numărul 33 fiind SUFLET. FITS 2026 are 848 evenimente incluse în program și așteaptă peste 5000 de artişti din 83 de țări.
Tema din acest an – SUFLET – subliniază că mai presus de tehnologie stă sufletul, fie că e vorba de cel al artistului sau al spectatorului.
Aplicația FITS include toate evenimentele programate în cadrul ediţiei din acest an şi permite personalizarea programului şi multe alte facilități. Aplicaţia FITS poate fi descărcată gratuit atât în Google Play, pentru Android, cât și în AppStore, pentru iOS.
Informații în timp real legate de FITS sunt disponibile pe conturile de Facebook, Instagram, TikTok, precum și pe Newsletterul FITS: fitsibiu.substack.com.













