A murit Silvio Berlusconi, fostul prim-ministru al Italiei

Fostul prim-ministru Silvio Berlusconi, un om de afaceri miliardar care a condus Italia timp de nouă ani şi a creat cea mai mare companie media din ţară înainte de a transforma peisajul politic, a murit luni, potrivit anturajului său şi unor surse citate de Reuters şi France Presse, informează AGERPRES.

Sursa foto: AGERPRES

Berlusconi, care avea 86 de ani, suferea de leucemie „de ceva vreme” şi a dezvoltat recent o infecţie la plămâni.

Partidul Forza Italia al lui Berlusconi face parte din coaliţia de dreapta a prim-ministrului Giorgia Meloni şi, deşi el însuşi nu a avut un rol în guvern, moartea sa este posibil să destabilizeze politica italiană în următoarele luni, notează Reuters.

Supranumit „nemuritorul” pentru longevitatea sa în politică, senatorul şi omul de afaceri, care a marcat profund peisajul politic al ţării sale, a fost din nou internat vineri la spitalul San Raffaele din Milano, unde a fost spitalizat de mai multe ori, aminteşte AFP.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*