A închiriat același apartament pentru 9 persoane! Chei false

Polițiștii Compartimentului Investigații Criminale din cadrul Secției Nr. 1 de Poliție Urbană Sibiu au reținut sâmbătă un sibian în vârstă de 45 de ani, cercetat penal pentru 9 înșelăciuni.

Sibianul este bănuit că, în perioada decembrie 2022 – ianuarie 2023, ar fi indus în eroare 9 persoane cărora le-ar fi promis închirierea unui apartament din municipiul Sibiu, încasând diverse sume de bani ca avans și o primă chirie lunară.

Bărbatul ar fi intrat în legătură cu victimele prin intermediul unor conturi false de pe rețelele de socializare și, după primirea sumelor de bani solicitate, le-ar fi oferit chiriașilor chei false.

Prejudiciul creat se ridică la suma de 17.280 de lei.

Pe 22 ianuarie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu a dispus continuarea cercetărilor cu persoana în stare de libertate.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*