„A absolvit șapte clase la școala din Tilișca și, despre el, securiștii din două țări au scris rapoarte amănunțite. Adrian Păunescu i-a dedicat o poezie după ce, înainte de căderea lui Ceaușescu, a trecut în Ungaria cu 1.427 de oi, sătul de lăcomia regimului comunist și decis să-și croiască o viață nouă în lumea largă.” – așa începe un nou reportaj din seria „Oameni și Locuri de Poveste”, promovat de Daniela Cimpean – Presedinta Consiliului Judetean Sibiu și Consiliul Județean Sibiu.
Pe Ioan Bratu lumea îl știe de Nică „a lu’ Greavu”. Are 77 de ani, mai toți petrecuți cu fluierul la brâu, printre mioare.
„Am doi băieți și o fată. Feciorii mei, Vasile și Ioan, cresc oi, ca mine, iar Adriana este notar”, spune Ioan Bratu, acum rezident la Unitatea Medico-Socială de la Săliște. Anii și bolile i-au șubrezit trupul, însă mintea îi funcționează precum un ceas elvețian.
Un licăr i se aprinde în ochi atunci când rememorează anii tinereții. „De copil am mers slugă la stâna unchilor mei, Greavu, în Timiș”.
Lumea a început să-i zică Nică a lu’ Greavu, iar munca nu îi era plătită în bani: „Înțelegerea era așa: pentru fiecare an primeam 24 de oi și tot venitul de pe ele. Adică de pe brânză, lână sau mieii fătați.”
În anii ’80, crescutul oilor era o activitate aducătoare de bani. „Cu 100 de oi puteai să-ți cumperi mobilă nouă și chiar să te apuci de construit o casă”, spune Ioan Bratu, a cărui avere a început să prindă „cheag” imediat după ce a terminat armata.
Prima lovitură a încasat-o în 1982: „Eram în județul Hunedoara, cu oile, când mi-au fost confiscați 860 de berbecuți. Comuniștii au spus că așa e legea, că nu am ce face.”
De făcut, a făcut ceva: „M-am dus la secretarul de partid, unu’ Bălan, căruia i-am spus cum că aș fi un fin de-al surorii lui Nicolae Ceaușescu. S-a uitat lung la mine, s-a tot foit, dar berbecuții nu mi i-a dat.”
Cu o pagubă pe care o evaluează la 560.000 de lei, în banii acelor vremuri, Ioan Bratu are încă o răfuială deschisă cu statul român, veche de 44 de ani: „Ne judecăm, suntem cu procesul la Strasbourg, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului”, spune, senin, omul.
Sibienii au auzit despre poveștile cu desagii plini cu bani ai ciobanilor din Mărginime, chiar și anii comunismului. Ioan Bratu face lumină: „Cel mai bogat era Dinică. Venea apoi Nicolae Branga. Eu eram așa, mai discret”, arată tilișcanul, care, la mijlocul anilor ’80, a vândut o turmă de oi CAP-ului din Obreja, județul Caraș-Severin, încasând nu mai puțin de 1,2 milioane de lei.
Bani a câștigat și din vânzarea de mașini: „Am avut 37 de ARO-uri, toate luate de noi din fabrica de la Câmpulung-Muscel. Mă știam cu șefii, le mai duceam un porc, brânză, carne de miel. Nu-mi cereau bani ca «atenție», doar mâncare.”
În funcție de model, un ARO costa la acea vreme între 107.000 de lei și 110.000 de lei. „După șase-șapte luni îl vindeam cu 170.000-180.000 de lei. Lumea avea bani, dar nu puteai cumpăra decât pe liste de așteptare”, arată bărbatul despre vremurile în care găseai orice dacă aveai bani și cunoșteai pe cine trebuie.
Anul 1986 îl găsește cu o casă nouă ridicată în Pecica, județul Arad, și cu o turmă de 1.200 de oi. „Deja se vorbea tot mai mult despre o nouă naționalizare. Unchii mei au rămas fără 3.600 de oi în 1958, așa că știam că nu este de glumă. Începusem să mă gândesc să fug din țară.”
2 noiembrie este ziua de naștere a lui Ioan Bratu, zi în care, în 1989, a plecat cu turma spre granița româno-ungară. „Am ales un loc între Peregu Mare și Nădlac. Prima dată ne-am oprit lângă graniță, ne tot uitam după adăposturi subterane ale soldaților. Se tot vorbea că ar sta ascunși, să-i prindă pe fugari.”
A doua zi a trecut în Ungaria cu 1.427 de oi. „A venit un colonel ungur de la grăniceri, se uita la mine, se uita la oi și nu-i venea să creadă.”
Povestea a ajuns la urechile Securității din ambele țări. Ciobanul și oile sale au ajuns în carantina internațională de la Mezőhegyes, un orășel aflat la câțiva kilometri de granița cu România.
„Aveam și două iepe, Dorina și Pușa, pentru care am plătit 80.000 de lei. Împreună cu un mânz, au fugit în România la două zile după ce am ajuns în Ungaria.”
Tocmai despre acestea, Adrian Păunescu avea să scrie o poezie în volumul „Poezii Cenzurate”, intitulată „Răzbunarea cailor”, în care scria despre tilișcan:
„Și e scandal internațional
Și ești citat în marile ziare,
Că tu, cioban la buze cu-n caval,
Ai umilit copoii la hotare.”
„Pe Păunescu l-am cunoscut în 1976, când a venit la noi în Tilișca. Mama avea o verișoară în Bârca, județul Dolj, unde a crescut și Păunescu. Poezia a scris-o când a aflat de fuga mea peste graniță.”
Pe masa camerei sale, Ioan Bratu ține la loc de cinste un exemplar al volumului „Poezii Cenzurate”, pe care Adrian Păunescu i-a scris o dedicație: „Domnului Nică Bratu, omul curajos și bun, care a lăsat în urmă o legendă fantastică despre dragul de oi și despre dragul de libertate.”
Căderea lui Ceaușescu l-a readus pe Ioan Bratu în țară. A refuzat să vândă turma de oi unei ferme din Szeged, dar și la gândul de a-și continua „exodul” spre Europa de Vest.
„Am ajuns în țară în aprilie 1990, iar la Tilișca de Crăciunul acelui an. Lumea știa deja pe unde am fost și ce am făcut. Se vorbea despre fuga mea dar și despre a Nadiei Comăneci, plecată tot pe jos, în noiembrie 1989.”
Ioan Bratu a contribuit la înființarea primei asociații naționale a oierilor din România și, până în 2023, a continuat să urce oile la munte. Se consideră un om norocos și zâmbește instant atunci când este comparat cu un haiduc. „Am fost, dar demult”, răspunde, întorcându-și ochii spre fereastra camerei.
„În depărtare, culmile Cindrelului se zăresc semețe, îndemnându-l să-și adune turmele și să le mâne printre <<cleanțuri>>, în căutare de iarbă grasă și izvoare de cristal.
Cu mintea evadează departe, într-o lume zbuciumată pe care a străbătut-o în pasul lent al oilor și în cântecul fluierului din lemn.
El este Ioan Bratu, zis și <<Nică a lu’ Greavu>>, cioban din Tilișca, mândră comună a județului Sibiu, cel cu oameni și locuri de poveste!”, conchid reprezentanții Consiliului Județean Sibiu.
