A fost prins beat la volan, iar după câteva zile și-a bătut soția până a băgat-o în spital

La data de 5 aprilie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 48 de ani, cercetat penal pentru mai multe infracțiuni.

Din cercetările efectuate de către polițiști a reieșit faptul că, în cursul zilei de 1 aprilie a.c., în jurul orei 13,30, în timp ce se afla în extravilanul localității Șelimbăr, bărbatul și-ar fi lovit soția, aceasta necesitând îngrijiri medicale de urgență, la spital bărbatul amenințând-o pe femeie în continuare cu acte de violență. În timpul agresiunii, sibianul i-ar fi distrus femeii telefonul mobil. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, amenințare, respectiv distrugere.

De asemenea, în seara zilei de 1 aprilie a.c., în jurul orei 22,00, în orașul Cisnădie, pe strada Grigore Ionescu, bărbatul a fost testat alcoolscopic de către polițiști, rezultatul indicând o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat după ce șoferul a pierdut controlul direcției de deplasare a autoturismului și a lovit bordura care mărginea partea dreaptă a sensului de mers. Date fiind cele constatate, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Cele două dosare penale au fost reunite, cercetările fiind preluate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu care, la data de 5 aprilie a.c., ca urmare a administrării probatoriului, au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore.

În cursul zilei de 6 aprilie a.c., sibianul va fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă  la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*