A fost oprit în trafic, iar polițiștii au descoperit totul: fără permis, cu mașina neînmatriculată și cu alcool în sânge

La data de 18 iunie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Laslea au reținut un bărbat, în vârstă de 29 de ani, domiciliat în localitatea Florești, cercetat penal pentru punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Foto: Mesagerul de Sibiu

În fapt, la data de 17 iunie a.c., în jurul orei 14:00, pe DC 25, între localitatea Laslea și localitatea Florești, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 29 de ani, domiciliat în localitatea Florești.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști a rezultat faptul că bărbatul în cauză nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar autoturismul este neînmatriculat.

De asemenea, în urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

Conform buletinului de analiză toxicologică emis în urma recoltării de probe biologice, s-a constatat faptul că bărbatul prezenta o concentrație de 1,19 g/l alcool pur în sânge.

La data de 18 iunie a.c., în baza materialului probator administrat în cauză, polițiștii au dispus față de bărbatul în vârstă de 29 de ani măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Harghita.

Cercetările sunt continuate la nivelul Postului de Poliție Laslea, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.