A doua ediție a Școlii de Vară de Psihopatologie s-a desfășurat la Sibiu

Centrul de perfecționare și cercetare din Păltiniș al Universității ”Lucian Blaga” Sibiu a găzduit în perioada 23 – 29 iulie 2023,  a doua ediție a Școlii de Vară de Psihopatologie, în care s-au aprofundat teme legate de  noțiunile esențiale în psihopatologie.

Foto: Arhivă

Evenimentul a fost  organizat de către Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie, în parteneriat cu Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu,  Asociația Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu și Facultatea de Medicină din cadrul Universității   ”Lucian Blaga” Sibiu.

Psihopatologia este esențială în definirea pregătirii oricărui medic psihiatru prin studiul sistematic al experiențelor subiective ale pacientului, ordonarea și clasificarea lor pentru crearea unei terminologii valide și a fundației pe care se bazează diagnosticul și clasificarea entităților patologice în psihiatrie.

Acest proiect este destinat atât medicilor rezidenți în Psihiatrie, aflați în anii II-V de pregătire, cât și tinerilor medici specialiști psihiatri, cu vârsta maximă de 40 de ani, anul acesta reușind să fie prezenți la activitățiile științifice, 25 de participanți din centrele universitare din țară.

Atelierele din cadrul școlii au fost coordonate de următorii specialiști în domeniu, precum:

Acad. Prof. Univ. Dr. Mircea Lăzărescu (UMF Timișoara)

Prof. Univ. Dr. Cristina Bredicean ( UMF Timișoara)

Prof. Dr. Luis Madeira (Lisabona, Portugalia)

Assoc. Prof.Univ. Dr. Elizabeth Pienkos (Universitatea Clarkson din Potsdam, New York)

Psihoterapeut Dr. Petre Rădescu

Șef lucrări Dr. Ciprian Băcilă (Facultatea de Medicină Sibiu)

Șef lucrări Dr. Ana Giurgiuca (UMF București)

Programul Școlii de Vară de Psihopatolgie a cuprins atât prezentări ale lucrărilor specialiștilor în domeniu precum cât și alte activități venite în completarea informației științifice, oferite în cadrul atelierelor, cum ar fi vizita în Colectivul de Cercetare Științifică în Neuroștiințe din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, în cadrul Asociației „Crucea Albastră” din România Centru Nazaret precum și drumeția montană cu ghid, organizată în colaborare cu Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu.

„Ne bucurăm că am încheiat cu succes ce-a de-a doua ediție a Școlii de Vară de Psihopatologie. Și în acest an am avut parte de prezența unor lectori recunoscuți la nivel national și international, care au împărtășit participanților cunoștințele și experiențele lor profesionale. În acest mod, Sibiul devine un centru important în traiectul educațional al tinerilor medici psihiatri”, precizează dr. Ciprian Băcilă, directorul medical al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu.

„Anul acesta am fost din nou privilegiați să fim din nou parteneri alături de Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie, Asociația Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu și Facultatea de Medicină din cadrul Universității ”Lucian Blaga” Sibiu, în organizarea Școlii de Vară de Psihopatologie. Desfășurarea acestui eveniment contribuie la dezvoltarea pregătirii profesionale a tinerilor medici psihiatri, alături de activitatea didactică care se realizează în mod curent în cadrul unității noastre”, precizează Florin Neag, managerul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*