A devenit deja o obișnuință în weekend. Șoferi băuți, drogați sau fără permis

În perioada 18 – 20 august a.c., polițiștii sibieni au continuat acțiunile specifice pe linia prevenirii și combaterii încălcării normelor rutiere, ocazie cu care au fost constatate 10 infracțiuni la regimul circulației, au fost reținute 18 permise de conducere, au fost retrase 22 de certificate de înmatriculare și au fost aplicate 500 de sancțiuni contravenționale în valoare de 109.000 de lei.

Foto: IPJ Sibiu

Astfel, la data de 18 august a.c., în jurul orei 20,30,  polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Gheorghe Lazăr din orașul Avrig de către un localnic în vârstă de 43 de ani.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 19 august a.c., în jurul orei 00,40, în afara localității Valchid, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au oprit pentru control un autoturism condus pe DC 24 de către un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Hoghilag.

Foto: IPJ Sibiu

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 19 august a.c., în jurul orei 01,45, în municipiul Sibiu, pe Bulevardul Mihai Viteazu, polițiștii Secției de Poliție Urbană Sibiu au depistat un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Rășinari, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat.

Pe numele șoferului s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 334 aliniatul 1 din Codul penal.

La data de 19 august a.c., în jurul orei 03,30, în orașul Agnita, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Agnita au depistat în trafic, pe strada Avram Iancu, un șofer a cărui testare alcoolscopică a indicat o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul, un localnic în vârstă de 37 de ani, a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În baza celor constatate, la nivelul Poliției Orașului Agnita, s-a deschis un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 20 august a.c., în jurul orei 03,00, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe Bulevardul Victoriei de către un tânăr în vârstă de 19 ani, din Cisnădie.

Testarea șoferului cu aparatul Drugtest a indicat un rezultat pozitiv la metamfetamină, persoana în cauză fiind condusă la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism.

Foto: IPJ Sibiu

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

La data de 20 august a.c., în jurul orei 03,45, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Transilvaniei de către un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Păuca.

Testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a indicat o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, tânărul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Foto: IPJ Sibiu

În cauză, polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 20 august a.c., în jurul orei 14,30, în municipiul Sibiu, în timp ce efectua manevra de mers înapoi pe strada Piața Cibin, un sibian în vârstă de 38 de ani nu s-a asigurat corespunzător și a intrat în coliziune cu un autoturism oprit.

Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 1,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Foto: IPJ Sibiu

Ulterior recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 20 august a.c., în jurul orei 17,00, pe raza localității Slimnic, polițiștii Postului de Poliție Slimnic au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 14 de către un localnic în vârstă de 21 de ani.

Din verificările efectuate de către polițiști s-a constatat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

La data de 20 august a.c., în jurul orei 01,45, în localitatea Boița, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene Sibiu au oprit pentru control o autoutilitară condusă pe strada Șoseaua Veche de către un localnic în vârstă de 43 de ani.

Testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a indicat o valoare de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*