A ajuns în șanț după ce a pierdut controlul căruței. Bărbat de 72 de ani, transportat la spital

Un bărbat în vârstă de 72 de ani a ajuns la spital, luni, după ce a căzut dintr-un atelaj hipo, în timp ce se deplasa pe strada Luncii din Săliște. Polițiștii și echipajul SMURD au intervenit de urgență la locul accidentului.

sursa foto: ISU Sibiu

Accidentul rutier s-a produs pe strada Luncii din localitatea Săliște. Din primele cercetări efectuate de polițiștii rutieri, un localnic în vârstă de 72 de ani, care conducea un atelaj hipo, ar fi pierdut controlul asupra acestuia, din cauze care urmează să fie stabilite.

Potrivit polițiștilor, atelajul ar fi pătruns pe sensul opus de mers și ar fi intrat într-un șanț. În urma impactului, bărbatul ar fi fost proiectat din căruță.

„Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație, produs pe strada Luncii, în localitatea Săliște. Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un atelaj hipo pe strada Luncii, un bărbat, în vârstă de 72 de ani, localnic, din cauze care urmează a fi stabilite, ar fi pierdut controlul asupra atelajului hipo, ar fi pătruns pe sensul opus de mers și ar fi intrat într-un șanț. În urma impactului, bărbatul ar fi fost proiectat din atelaj”, a declarat Vlad Teodosiu Păducel, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Sibiu.

În urma accidentului, bărbatul a suferit vătămări corporale și a fost preluat de echipajul medical. Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„Un echipaj SMURD cu medic a intervenit de urgență în localitatea Săliște pentru a acorda îngrijiri medicale unui bărbat care a căzut dintr-o căruță. Bărbatul a suferit multiple traumatisme și a fost transportat la UPU Sibiu, conștient”, a transmis lt. Andreea Ștefan, din cadrul ISU Sibiu.

Potrivit polițiștilor, nu au fost înregistrate probleme de trafic în urma producerii accidentului.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul rutier.