A ajuns după gratii după ce a furat…un grătar și două porți metalice

Ironia sorții. Un sibian care a furat un grătar metalic și două porți metalice a ajuns …după gratii. Polițiștii sibieni l-au prins și a fost reținut pentru 24 de ore, pentru furt calificat.

 

Foto: Arhiva Mesagerul de Sibiu

În data de 27 aprilie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 40 de ani, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

”Sibianul este bănuit că, în cursul zilei de 1 aprilie a.c., ar fi sustras un grătar metalic mobil și două porți metalice din anexa unui imobil amplasat în extravilanul municipiului Sibiu. Prejudiciul creat se ridică la suma de 6.000 de lei”, spune Comisar șef de poliție Lazăr Luciana, din cadrul Compartimentului Relații Publice al IPJ Sibiu.

Polițiștii de investigații criminale au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea identificării și documentării întregii activități infracționale a persoanei în cauză.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*