A 6-a VICTORIE consecutivă! Cornea joacă azi pentru finala de la Napoli

E clar. Sibianul Victor Cornea se simte bine cu francezul Theo Arribage (23 de ani, nr 88 ATP la dublu). Cei doi au reușit cea de-a 6-a victorie consecutivă în circuit, ieri, la Napoli, în Turneul Challenger 125 din Italia. I-au învins pe indienii Kadhe A. / Nedunchezhiyan J. în sferturile de finală ale competiției, într-o oră și 9 minute, scor 6-3, 6-2. A fost a doua victorie în fața acestora în câteva zile, depășindu-i și în finala de la Murcia în urmă cu fix o săptămână.

(Dan GREAVU)

foto: facebook/Victor Cornea

Perechea Cornea / Arribage va continua drumul spre cel de-al doilea titlu consecutiv chiar azi, având programat meci în semifinale. De la ora 12,30 va întâlni perechea austriacă Arneodo R / Weissborn S., un cuplu sudat care joacă de multă vreme împreună. Va fi un moment al adevărului, perechea sibianului fiind extraordinară. În cele 17 zile de când joacă împreună, Cornea / Arribage a reușit să câștige 8 din cele 9 partide disputate, cucerind un titlu (săptămâna trecută la Murcia) și jucând, iată, a doua semifinală, după cea de la Szekesfehervar, în Ungaria.

Turneul Naples 3 Challenger se desfășoară pe zgură, la Napoli (Italia), și este dotat cu premii în valoare totală de 148,625 euro.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*