90 de tineri au devenit ofițeri ai Armatei Române. Emoție și solemnitate în Piața Mare din Sibiu

Piața Mare din Sibiu a fost, miercuri, gazda ceremoniei de acordare a primului grad de ofițer absolvenților Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”. Cei 90 de absolvenți ai promoției 2026, intitulată onorific „Constantin Brâncuși – 150”, au primit epoleții și au pășit oficial în rândul corpului ofițerilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale și al celorlalte structuri din Sistemul de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională.

La ceremonia desfășurată în centrul Sibiului au participat reprezentanți ai conducerii Armatei Române, ai Serviciului de Telecomunicații Speciale, ai Ministerului Afacerilor Interne, oficialități locale și centrale, precum și familiile și prietenii absolvenților.

sursa foto: Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu

Premii pentru cei mai buni absolvenți

Șeful promoției 2026, sublocotenent Alex-Nicușor Biriș, a fost distins cu Emblema de Merit „Știință Militară” clasa a II-a, acordată de locțiitorul șefului Statului Major al Forțelor Terestre, general-maior Daniel Pop. Totodată, acesta a primit Premiul „Nicolae Bălcescu” și Diploma de Excelență oferite de comandantul Academiei, colonel Dumitru Todosiuc, pentru rezultatele excepționale obținute pe parcursul studiilor.

Au mai fost premiați sublocotenenții Georgiana-Diana Rusu (Artilerie și Rachete) și Rareș-Andrei Dumitrescu (Finanțe-Contabilitate), precum și Ana-Diana-Rebeca Cimpoeru, din cadrul STS, și subinspectorul de poliție Adelina-Elena Copîndean, din Ministerul Afacerilor Interne.

sursa foto: Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu

sursa foto: Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu

Mesaje despre onoare, caracter și responsabilitate

În discursul adresat noilor ofițeri, general-maior Daniel Pop le-a transmis că adevărata autoritate nu este dată de grade, ci de caracter.„Epoleții se acordă prin regulament. Respectul se câștigă prin caracter. Conduceți-vă subordonații prin puterea exemplului personal, cu integritate absolută, fermitate și profundă umanitate”, le-a spus acesta.La rândul său, comandantul Academiei Forțelor Terestre, colonelul Dumitru Todosiuc, i-a îndemnat să rămână oameni înainte de toate.„Nu vă pierdeți niciodată omenia. Fiți acei lideri care împart meritul și își asumă responsabilitatea. (…) Dacă vreți să schimbați ceva în țara voastră, începeți cu voi!”, a afirmat acesta.În numele promoției, șeful de promoție Alex-Nicușor Biriș a subliniat că încrederea și respectul nu sunt oferite odată cu uniforma, ci se câștigă prin fapte.„De acum înainte, nu ne vor mai defini examenele sau notele, ci deciziile pe care le vom lua, felul în care ne vom conduce oamenii și exemplul pe care îl vom oferi”, a declarat tânărul ofițer.La finalul ceremoniei, cei 90 de absolvenți au fost felicitați pentru reușită și primiți oficial în rândul corpului ofițerilor Armatei Române.