8 pisicuțe și-au găsit căsuțe. Prima ediție a Zilei Adopției Pisicilor PAN a fost un real succes!

Sâmbătă s-a desfășurat la Șura Culturală Gușterița prima ediție a ZAPP (Ziua Adopției Pisicilor PAN), un eveniment care a fost un real succes. 8 pisicuțe din adăpostul Asociației PAN și-a găsit astfel căsuță.

Foto: Asociația PAN

Prima ediție a evenimentului ZAPP din acest weekend s-a încheiat cu brio.

”Le mulțumim tuturor celor care ne-au trecut pragul și s-au alăturat cauzei noastre.  Am avut ocazia să cunoaștem oameni cu suflet mare, preocupați cu adevărat de bunăstarea pisicilor străzii, și mulți copii talentați.  Cifrele vorbesc de la sine: 8 pisici și-au găsit familiile perfecte și au început o viață nouă într-un loc pe care în sfârșit îl pot numi <<acasă>>.  Donațiile primite ne vor ajuta să ne ocupăm de tratamentul celor care au rămas în adăpost. Ne-ați dat speranță și motivație să continuăm! Ne vedem la următorul eveniment (vă ținem la curent)”, au transmis reprezentanții Asociației PAN.

În ultima perioadă Asociatia PAN (Asociația pentru Protectia Animalelor si a Naturii) s-a confruntat cu o situație extrem de dificilă: datorită lipsei voluntarilor, a blocării adopțiilor și a fondurilor insuficiente, asociația care administrează un adăpost de pisici abandonate nu mai poate prelua nicio felină aflată în dificultate. Mai mult, risca să nu mai poată avea grijă nici de pisicile din adăpost. Evenimente precum ZAPP reprezintă o adevărată gură de oxigen pentru Asociația PAN.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*