5000 de lei amendă pentru 2,5 metri cubi de lemn

La data de 24 august a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Orlat au desfășurat o acțiune specifică pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților din domeniul silvic, pe raza de competență.

Foto: Arhivă

Cu această ocazie, în jurul orei 19,00, pe raza localității Poiana Sibiului, polițiștii au oprit pentru control o autoutilitară la volanul căreia a fost identificat un bărbat în vârstă de 50 de ani, domiciliat în Jina.

În urma controlului autoutilitarei s-a constatat că bărbatul transporta cantitatea de 2,5 mc de material lemnos, esență de mesteacăn, fără a deține documentele legale de proveniență și transport.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, iar masa lemnoasă a fost confiscată și predată reprezentanților ocolului silvic competent în zonă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*