494 de premii. Câți bani primesc elevii sibieni care au luat premii la olimpiade

Primăria Municipiului Sibiu a organizat joi, 12 noiembrie, o festivitate de premiere pentru elevii și echipele care au adus acasă premii și mențiuni de la olimpiadele școlare din anul de studiu 2025-2026.

Foto: Primăria Municipiului Sibiu

„Festivitatea a fost găzduită de Stadionul Municipal Sibiu. Primarul Astrid Fodor, viceprimarii Helmut Lerner și Mihai Cercel-Onițiu, precum și Inspectorul Școlar General – domnul Emilian Novac și Inspectorul General Adjunct – doamna Delilah Florea au înmânat premiile.

„Felicitări elevilor pentru rezultate! Prin aceștia, Sibiul arată că este performant în educație. Pentru noi, cei din administrație, premiile de la olimpiade reprezintă satisfacția că tot ce investim în modernizarea clădirilor și în dotări contribuie la obținerea acestor performanțe. Felicitări tuturor laureaților și pentru determinarea de a participa și de a învăța mai mult. Pentru că au acceptat provocarea competiției de pe acum, atunci când își vor construi cariera vor avea deja antrenamentul concurenței și al curajului, calități esențiale pentru orice poziție pe care o vor ocupa! Felicitări și profesorilor care au lucrat cu acești elevi, precum și părinților care au fost alături de ei și i-au încurajat!” (Astrid Fodor, Primarul Municipiului Sibiu).

Foto: Primăria Municipiului Sibiu

Valoarea totală a premiilor acordate din bugetul local este de 220.500 lei

Un premiu a fost acordat pentru locul III la olimpiada internațională de engleză. Acesta a fost acordat elevului Tudor-Ioan Giurca, de la Colegiul Național Gheorghe Lazăr.

Foto: Primăria Municipiului Sibiu

66 de premii acordate de Primăria Sibiu pentru elevii care au participat la olimpiadele naționale la foarte multe discipline, dintre care amintim: fizică, istorie, geografie, limbile engleză, franceză, germană, spaniolă și latină, literatură, lectură, interpretare instrumentală, arte vizuale, arhitectură, istoria artei, pictură, lingvistică, religie, educație tehnologică și aplicații practice, tehnologia informației și comunicațiilor, fotbal feminin, baschet, psihologie și științe socio-umane, inteligență artificială, inovare și creație digitală, securitate cibernetică, statistică, tehnologii – domeniul electric, electrotehnic și electromecanic.

Foto: Primăria Municipiului Sibiu

Laureații sunt elevi ai următoarelor unități de învățământ: Colegiul Gheorghe Lazăr, Colegiul Octavian Goga, Colegiul Samuel Brukenthal, Colegiul Economic G. Barițiu, Liceul de Artă, Liceul Tehnologic A. Iancu, Liceul Tehnologic Terezianum, Liceul C. Noica, Colegiul Agricol D.P. Barcianu, Școala N. Iorga, Școala Regina Maria și Școala Gimnazială nr. 25.

Foto: Primăria Municipiului Sibiu

427 de elevi au fost premiați, de asemenea, pentru obținerea premiilor I, II și III la olimpiadele județene.

Cuantumul premiilor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 129/2025, variază între 2.500 de lei pentru premiul I la olimpiadele internaționale și 200 de lei, pentru locul III la olimpiadele județene”, transmite Primăria Municipiului Sibiu.