Experiențe pentru copii și adulți: plimbări cu bicicleta pe potecile munților

„Anii Drumeției” îi invită pe iubitorii naturii să găsească răspunsul participând la turele organizate în pădurile și munții județului Sibiu. „After School E-Bike” și „After Work E-Bike” sunt două noi experiențe dedicate copiilor și adulților care doresc să îmbine mersul pe bicicletă cu descoperirea peisajelor, florei și faunei montane. Unul dintre avantajele bicicletelor electrice este că facilitează accesul la trasee mai lungi și mai solicitante, inclusiv pentru turiștii cu o pregătire fizică mai redusă.

Sursă foto: Anii Drumeției

„Am conceput trasee cu grad redus și mediu de dificultate, potrivite atât pentru începători, cât și pentru cei cu experiență medie în utilizarea bicicletelor electrice. Toți participanții vor beneficia de un instructaj privind folosirea acestora, urmat de o sesiune de acomodare de 10–15 minute”, spune ghidul Catri Naicu.

În această lună, „Anii Drumeției” organizează ture de e-bike în zona Mărginimii Sibiului, la Păltiniș și în Cheile Cibinului, regiuni recunoscute pentru peisajele spectaculoase și bogăția lor naturală.

„Vineri, 26 iunie, vom ajunge și la «Paznicul Cibinului», bradul secular care veghează Cheile Cibinului și a cărui legendă este strâns legată de ciobanii din Gura Râului”, a mai transmis ghidul.

Cei care nu dețin o bicicletă electrică au posibilitatea să închirieze una pentru 100 de lei. Toate bicicletele puse la dispoziție sunt modele de ultimă generație, echipate cu frâne hidraulice și suspensie integrală.

Așadar, vă invităm să pedalați pe potecile pădurilor și munților noștri și să descoperiți dacă merită să fii #liberîn aer liber pe o bicicletă electrică.

Programul „Anii Drumeției”, inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu, este un program care își propune să îmbunătățească infrastructura de drumeție din județ și să promoveze activități specifice ecoturismului.

Descoperă mai multe pe www.aniidrumetiei.ro și în aplicația „Anii Drumeției”, disponibilă în App Store și Play Store.