De la trofee istorice la specii exotice: Expoziția H – Hunting Prize revine la Sibiu

Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului va fi, între 2 și 24 mai 2026, gazda celei de-a patra ediții a expoziției de trofee de vânătoare „H – Hunting Prize”. Expoziția va putea fi vizitată zilnic, între orele 10:00 și 18:00, la Pavilionul Muzeal Multicultural – Intrarea 1. În perioada 10–14 aprilie 2026, expoziția va fi însă închisă.

sursa foto: Muzeul ASTRA

Evenimentul, organizat o dată la doi ani, reunește peste 500 de trofee înscrise pentru evaluare și expunere de participanți din întreaga țară. Vizitatorii vor putea admira trofee de excepție reprezentând aproape toate speciile purtătoare de trofeu medaliabil din România, dar și trofee de selecție, curiozități cinegetice, trofee istorice și exotice. Aceasta oferă atât pasionaților, cât și publicului larg, o experiență educativă deosebită, ilustrând diversitatea și calitatea faunei cinegetice naționale.

sursa foto: Muzeul ASTRA

Expoziția este realizată în parteneriat cu CIC TEB RO – Asociația Evaluatorilor de Trofee de Vânat, o organizație profesională formată din evaluatori certificați CIC (Consiliul Internațional al Vânătorii și Conservării Biodiversității).

Organizatorii invită iubitorii de natură și vânătoare să descopere aceste trofee impresionante și să afle mai multe despre patrimoniul cinegetic al României.

sursa foto: Muzeul ASTRA