Mesajul lui Dani Coman la despărțirea de Sibiu și FC Hermannstadt

Președintele FC Hermannstadt a demisionat din funcție, plecând la echipa de Liga a doua FC Argeș.

Foto: Facebook FC Hermannstadt 

La plecarea de lângă formația sibiană, Dani Coman a trimis un mesaj suporterilor sibieni.

„Dragi sibieni, pentru mine ultimii ani au reprezentat o provocare enormă, căreia, în multe momente , consider că i-am făcut față cu brio! Se putea mai bine, clar, fiindcă tot timpul este loc de mai bine, iar în acest sezon calificarea ratată în play-off sau eliminarea din sferturile Cupei României le consider momente sensibile.

Sibiul are fotbal, însă clădit pe un fundament sănătos, cu un stadion modern, o adevărată mândrie pentru comunitate, cu depășirea perioadei în care pericolul falimentului era unul real și sunt convins că acest drum va continua corect, presărat cu respect și apreciat de către toată lumea fotbalului.

Sibiul este pe harta primei ligi și va rămâne un capitol important în cariera mea! Consider că a venit acum timpul ca proiectul să continue fără mine și chiar dacă nu trebuie să justific aceasta decizie de a pleca de la Sibiu, ea nu are legătură decât cu prioritățile din viața și cariera mea în acest moment în care trebuie să pun și alte aspecte pe primul loc.

Le mulțumesc în primul rând patronilor, Ștefan Băcilă și Claudiu Rotar, fiindcă fără ei nu puteam realiza nimic. În al doilea rând, vreau să le mulțumesc jucătorilor, antrenorilor, tuturor oamenilor din club, suporterilor, autorităților locale, sponsorilor (deloc puțini!) care ne-au fost aproape și au făcut posibilă această poveste frumoasă. Le urez mult noroc colegilor din club! Au dovedit și sunt sigur că vor dovedi că trăiesc pentru AFC Hermannstadt și că reprezintă o familie puternică! Ei vor duce acest simbol la următorul nivel.

Voi rămâne cu sufletul alături de Sibiu!”, a declarat Dani Coman, un OM și un PROFESIONIST care va fi mereu unul dintre noi!

Dani Coman a decis să demisioneze din funcția de președinte executiv al A.F.C.Hermannstadt. Noi îi mulțumim pentru TOT!” au transmis reprezentații FC Hermannstadt.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*