Fostul ministru al Culturii, Raluca Turcan, a anunțat că 14 construcții de patrimoniu din Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului beneficiază de lucrări de restaurare și protejare în valoare de peste 7 milioane de lei, finanțate prin Timbrul pentru Monumentele Istorice.

Sursă foto: Raluca Turcan
„În Muzeul din #DumbravaSibiului viața a 14 construcții de patrimoniu este prelungită și valoarea lor protejată prin lucrări de peste 7 milioane de lei, finanțate de Timbrul pentru Monumentele Istorice. Ca ministru al Culturii am inițiat subprogramul special dedicat monumentelor de arhitectură vernaculară, iar CNM #ASTRA a aplicat atât pentru lucrări de restaurare, cât și pentru amenajări peisagistice. La fel au făcut și alte muzee în aer liber din țară. În Sibiu, am avut bucuria să constat progresele pe care echipa coordonată de #CiprianStefan le-a înregistrat la obiectivele din Muzeul ASTRA care fac obiectul acestei finanțări. Am remarcat încă o dată preocuparea lor continuă pentru respectarea detaliilor care dau specificitate monumentelor și le asigură, astfel, locul aparte în identitatea noastră națională. Este o muncă de salvgardare la care am fost onorată să pot participa și spre care privesc acum cu speranță. Cred sincer că finanțarea în continuare a acestor linii este o responsabilitate a statului, o completare obligatorie a eforturilor, deja colosale, ale muzeelor”, se arată în mesajul transmis de Raluca Turcan.

Sursă foto: Raluca Turcan













