126 de preoți din Ardeal, la cursurile pentru gradele profesionale în preoție, la Sibiu

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu găzduiește, în această săptămână, cursurile pentru obținerea gradelor profesionale în preoție. Nu mai puțin de 126 de preoți din eparhiile Mitropoliei Ardealului participă la programul de formare: 69 candidați pentru gradul II și 57 pentru gradul I în preoție. Tema centrală a cursurilor din acest an este pastorația familiei creștine.

sursa foto: mitropolia-ardealului.ro/Costin Chesnoiu

Cursurile au început luni, 21 septembrie, cu un Te Deum săvârșit în capela Facultății de Teologie din Sibiu, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi, condus de pr. lect. univ. dr. Cristian Vaida, vicar mitropolitan. În sobor s-au aflat pr. conf. univ. dr. Constantin Horia Oancea, decanul Facultății de Teologie din Sibiu, cadre didactice universitare și alți slujitori ai Sfintelor Altare.

După momentul liturgic, Mitropolitul Ardealului le-a vorbit preoților despre importanța acestor cursuri, subliniind că pregătirea nu trebuie privită doar ca o etapă necesară pentru obținerea unui grad profesional, ci și ca un prilej de întărire a comuniunii dintre slujitorii Bisericii.

„Bine ați revenit în Facultatea de Teologie din Sibiu și doresc să vă spun încă de la început că la aceste cursuri nu este vorba doar de o pregătire profesională, pentru obținerea unor grade profesionale în preoție, care sunt similare celor din învățământ, ci este vorba și de o reactualizare a comuniunii, a prieteniei și a slujirii comune în Biserica lui Hristos”, a transmis ÎPS Laurențiu.

Ierarhul a explicat că, deși fiecare preot are responsabilități proprii în parohia în care slujește, misiunea sacerdotală presupune respectarea unei rânduieli comune și asumarea unei responsabilități față de comunitatea încredințată.

„Fiecare dintre frățiile voastre aveți o responsabilitate autonomă, în parohiile dumneavoastră. Această autonomie este firească, dar ea implică o responsabilitate față de comunitatea în care sunteți rânduiți a fi preoți slujitori. Există o unitate perfectă din punct de vedere al slujirii, al împlinirii misiunii sacerdotale, sau sacramentale, misiunii învățătorești și pastorale, pentru că nu face fiecare ce vrea, cum dorește, ci după o anumită rânduială”, a spus Mitropolitul Ardealului.

sursa foto: mitropolia-ardealului.ro/Costin Chesnoiu

Pastorația familiei creștine, tema centrală

Programul de formare din acest an pune accent pe pastorația familiei creștine, o temă pe care preoții o aprofundează atât din perspectivă teologică, cât și pastorală.

„Aceste cursuri au rostul de a ne determina pe noi să ne îndreptăm atenția mai mult asupra unor teme pe care le-a rânduit Biserica în anul respectiv, iar anul acesta avem tema pastorației familiei”, a explicat ÎPS Laurențiu.

Deschiderea oficială și primele comunicări științifice susținute de cadrele didactice au avut loc în Aula „Mitropolit Ioan Mețianu” a Facultății de Teologie din Sibiu.

Printre activitățile programate se numără și examinarea candidaților înscriși pentru obținerea gradului I în preoție, comisia fiind prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu.

De asemenea, preoții din Mitropolia Ardealului au participat la cursul susținut de arhid. prof. univ. dr. Ioan Ică Jr., în cadrul căruia au aprofundat tema pastorației familiei creștine.

Pe lângă pregătirea teologică, programul le oferă preoților și posibilitatea de a împărtăși experiențe din activitatea pastorală și de a consolida legăturile dintre slujitorii din diferitele eparhii ale Mitropoliei Ardealului.

„În același timp, la aceste cursuri veți avea parte de slujire liturgică în sobor, dar și de comuniune frățească. Termenul modern este «socializare» și preoții pot socializa între ei, împărtășindu-și experiențele pastorale și împlinirile pe plan misionar”, a mai subliniat ierarhul.

Programul cursurilor va include și momente de practică liturgică la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu și la capela Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna”.

sursa foto: mitropolia-ardealului.ro/Costin Chesnoiu