Primele cercetări ale polițiștilor scot la iveală noi detalii după accidentul în lanț produs la Mediaș, în care un autobuz a lovit 12 autoturisme. Patru persoane au fost rănite și transportate la spital, iar șoferul autobuzului, în vârstă de 65 de ani, a fost testat cu 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Foto: ISU Sibiu
Din primele cercetări, polițiștii rutieri au stabilit că, în timp ce conducea un autobuz pe strada Mihai Eminescu, din municipiul Mediaș, un bărbat, în vârstă de 65 de ani, domiciliat în municipiul Mediaș, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu mai multe autoturisme.
În accidentul rutier au fost implicate un mijloc de transport în comun și 12 autoturisme.
Șoferul autobuzului, precum și alte trei persoane, respectiv un bărbat, în vârstă de 56 de ani, domiciliat în municipiul Mediaș, șofer al unui taxi, și doi pasageri dintr-un alt autoturism, respectiv o femeie, în vârstă de 26 de ani, și un bărbat, în vârstă de 32 de ani, ambii domiciliați în localitatea Blăjel, au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Șoferul autobuzului a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul indicând o valoare de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.
Traficul rutier este în continuare blocat total.











