1 decembrie vine cu ,,pomana porcului”

foto nationalAnul acesta, Ziua Naţonală a României va fi sărbătorită cu ,,pomana porcului” la Muzeul Astra. Este vorba despre un obicei întâlnit de secole prin satele din România, iar acesta surprinde toţi paşii pregătirii bucatelor din carne de porc în prag de Crăciun. Datina va fi repusă în scenă la 96 de ani de la Marea Unire cu ajutorul unor bucătari inimoşi. Ei vor folosi reţete tradiţionale, păstrate cu sfinţenie de-a lungul timpului şi transmise apoi din generaţie în generaţie.

Surprize culinare

De 1 decembrie, festinul culinar va începe la ora 11.00, la Cârciuma din bătrâni , din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Aici bucătarii îi vor întâmpina pe localnici şi turişti cu porţii zdravene de tochitură de porc cu mămăliguţă, adică ,,pomana porcului”, asezonate, la cerere cu murături din noua producţie a hanului. Special pentru acest eveniment, bucătarii vor sacrifica un porc care cântăreşte în jur de 200 de kilograme, iar ,,pomana porcului” va fi pregătită în două ceaune de câte 50 de kilograme fiecare. Preţul unei porţii va fi de 15 lei. Cei interesaţi vor putea totodată să se aprovizioneze pentru sărbători şi pentru lunile friguroase de iarnă cu slană, cârnaţi, tobă şi caltaboş pregătite pentru cele mai rafinate gusturi după reţete ţărăneşti vechi. (D. M.)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*