Ziua Recoltei, sărbătoare a toamnei și comunității la Tălmaciu

Toamna se anunță plină de culoare și savoare la Tălmaciu, unde Liceul Tehnologic „Johannes Lebel” organizează joi, 24 octombrie 2025, începând cu ora 12:00, o nouă ediție a evenimentului „Ziua Recoltei”.

Foto: Liceul Johannes Lebel Tălmaciu

Manifestarea, dedicată bucuriei de a culege roadele muncii și spiritului comunitar, va avea loc pe strada Nicolae Bălcescu, în fața Școlii Gimnaziale Tălmaciu.

Evenimentul reunește elevi, profesori, părinți și membri ai comunității într-o adevărată sărbătoare a toamnei. Vizitatorii vor putea degusta preparate tradiționale pregătite de elevi sub îndrumarea cadrelor didactice – plăcinte cu fructe, găluște cu prune, lichie tradiționale, tocăniță de legume la ceaun cu mămăligă, must proaspăt, compoturi, dulcețuri, murături și alte bunătăți de sezon.

Atmosfera va fi completată de aranjamente de toamnă realizate de elevi, care vor fi expuse și oferite spre vânzare, sumele obținute urmând să sprijine activitățile educative ale școlii.

Evenimentul va debuta cu o slujbă de mulțumire oficiată de părintele paroh Ilie Gușan, ca semn de recunoștință pentru roadele toamnei și pentru binecuvântarea comunității.

„Ziua Recoltei” este organizată în parteneriat cu Primăria Orașului Tălmaciu și Parohia Tălmaciu I, cu sprijinul sponsorilor DICOSIB SHOP (Claudia Oancea) și Doina Prod (Marcel Țăranu).

Organizatorii îi invită pe toți locuitorii orașului și din împrejurimi să se bucure împreună de farmecul toamnei și de hărnicia copiilor din Tălmaciu – într-o zi plină de culoare, tradiție și comunitate