După o zi de deschidere de proporții epice, precum cea de ieri, concurenții au părut foarte bulversați la startul celei de-a doua zile de off-road la Red Bull Romaniacs.
Cea mai dură zi din istoria raliului i-a uimit pe concurenți, care nu știau la ce să se aștepte. Pădurile încă nu se uscaseră, nu se anunțau condiții mult mai bune. La întâlnirea zilnică dintre staff-ul competiției și competitori, aseară s-a anunțat că scenariul a fost schimbat de la „condiții grele” la „condiții imposibile”. Prin urmare, chiar dacă era cea mai scurtă zi dintre cele patru, a doua zi de off-road a fost scurtată. Finish-ul ar fi trebuit să aibă loc în Straja, însă noul scenariu a oprit cursa la Lupeni și a „iertat” concurenții de calvarul unei asemenea ascensiuni. Însă startul zilei de astăzi a fost unul unic. Întreaga Vale a Jiului, acoperită de ceață, crestele munților Vâlcan strălucind sub un răsărit pe care mulți oameni nu îl vor vedea niciodată în viață. O imagine care descrie perfect de ce enduriștii iubesc România.
Și, din nou, s-au avântat într-o nouă zi, ce se anunța mai ușoară. Dar la Romaniacs nimic nu e ușor. Au avut de urcat două etaje, de coborât două etaje și de pe sărit de pe două rampe și asta într-o singură clădire, rămășița fostei mine a orașului Lupeni. A fost ziua în care cei trei tineri lupi au ținut fruntea haitei, iar vechii lideri îi văd că sunt din ce în ce mai greu de ajuns din urmă. Wade Young, Manuel Lettenbichler și Jonny Walker au pornit ca din tun, din zorii zilei. Young, cel mai tânăr câștigător al Roof of Africa, Walker, cel mai tânăr câștigător la Red Bull Romaniacs și Manuel Lettenbichler, locul IV în ultimii doi ani n-au mai cedat astăzi nicio palmă de teren față de veteranii Blazusiak, Jarvis și Bolton. Iar între cele două grupuri, Billy Bolt, total capabil să se țină după fruntași și chiar să îi întreacă, a câștigat prologul din acest an, dar care nu are încă experiența sau sfaturile lor. Andreas Lettenbichler, câștigător la Red Bull Romaniacs, este în permanență lângă fiul său și îi împărtășește din experiența multelor concursuri la care a participat în Carpați, iar Walker și Young sunt și ei, deja, veterani ai acestui concurs. Alfredo Gomez nu a produs încă niciun moment memorabil, cum îi stă în fire, semn că accidentarea de anul trecut a lăsat urme și l-a făcut mult mai precaut. Iar Mario Roman, ocupantul locului secund, e chinuit puternic de accidentarea la braț suferită la Prolog, când a căzut de pe unul din obstacole, iar motocicleta a căzut peste el. Dar chiar și cu această accidentare gravă, Roman este în top 10 după primele două zile.
Imediat după start, concurenții au dat de o porțiune asemuită de unul dintre jurnaliștii străini veniți să urmărească raliul drept Mordor. Un perete de bolovani imenși care au pus imediat sângele în mișcare, o încălzire de dimineață în stilul Red Bull Romaniacs. La service point i-a așteptat o altă supriză, clădirea fostei mine, aflată în paragină și acoperită de un strat gros de moloz. Haldele de steril, munții de minereu rămas în urma exploatării miniere au scos apoi untul din ei. Au ajuns la finish extenuați. Dar cu zâmbetul pe buze, a fost o zi excelentă. Wade Young a câștigat ziua de astăzi la o diferență de 42 de secunde de Jonny Walker. Iar tânărul Letti nu a fost nici el departe, la doar 2 minute și 58 secunde în spate. La aproximativ 15 minute în spatele celor trei a venit multiplul campion de la Erzbergrodeo, Taddy Blazusiak, urmat de Paul Bolton, Billy Bolt și Graham Jarvis. Regele Carpaților e la 27 de minute de lider și e de așteptat ca mâine să înceapă asaltul.
Riderii de la clasa Silver au avut o zi teribil de grea. Au împărțit multe secțiuni cu riderii de la Gold, au urcat aceleași etaje complicate, probabil clasa cea mai greu încercată astăzi. Nici cei de la Bronze n-au fost mai menajați. Aproape toți erau acoperiți din cap până în picioare de noroi, iar la finish majoritatea au fost trași mai degrabă decât să ajungă pe roți. Dar s-a și zâmbit la finish, cel mai mult din mândria de a termina o nouă zi teribilă la Red Bull Romaniacs.
Raliul se întoarce mâine acasă, la Sibiu. După două zile petrecute „în pribegie” în decorul superb al munților Vâlcan și al Văii Jiului. A treia zi de off-road va începe de la Petrila, în județul Hunedoara, va traversa județul Alba și va ajunge la Gura Râului, în Sibiu. 158 de kilometri îi așteaptă pe cei de la clasa Gold, 146 pe cei de la Silver, 158 pe cei de la clasa Bronze, iar riderii din clasa Iron vor avea de parcurs 133 de kilometri.