Ziua liberă a bugetarilor dă peste cap planurile șoferilor

Întrucât ziua de miercuri, 24 ianuarie, este zi liberă, examenul de cunoaștere a regulilor de circulație în vederea redobândirii permisului de conducere se va amâna.

Acesta va avea loc pe 25 ianuarie, între orele 10:00 și 12:00, la sediul Automobil Clubul Român de pe strada Vasile Cîrlova, nr. 26.

De obicei, testul de cunoaştere a regulilor de circulaţie se susţine în fiecare zi de miercuri, în locația amintită.

Conducătorii auto se vor prezenta pentru susţinerea examenului cu 10 minute înainte de începere, având asupra lor cartea de identitate şi dovada de reţinere a permisului de conducere, în original. În cazul pierderii dovezii înlocuitoare a permisului, aceştia se pot prezenta cu o declaraţie pe proprie răspundere eliberată de un notariat public.

Examenul de cunoaştere a regulilor de circulaţie poate fi susţinut doar de conducătorii auto cărora le-a expirat perioada de valabilitate a dovezii înlocuitoare.


Conform art. 106, din O.U.G. 195/2002, republicată, până la expirarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, conducătorul de autovehicul şi tramvai trebuie să se prezinte la serviciul poliţiei rutiere care îl are în evidenţă, pentru verificarea cunoaşterii regulilor de circulaţie, după cum urmează:

– când permisul de conducere i-a fost reţinut pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice sau pentru nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;

– când fapta a fost urmărită ca infracţiune prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă, iar instanţa de judecată sau procurorul a dispus înlocuirea răspunderii penale cu una dintre sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute în Codul penal;

– când a solicitat reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce. (La cererea titularului permisului de conducere, perioadele de suspendare se reduc de către şeful poliţiei rutiere al judeţului pe raza căruia a fost săvârşită fapta, dar nu mai puţin de 30 de zile, în condiţiile prevăzute în regulament.)

Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie se prelungeşte cu 30 de zile, dacă titularul permisului de conducere nu promovează testul de cunoaştere a regulilor de circulaţie, în situaţiile prevăzute la lit. a) şi b), sau nu se prezintă la serviciul poliţiei rutiere pentru susţinerea verificării cunoaşterii regulilor de circulaţie.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*