Ziua Învăţătorului: Elevii vor merge astăzi la şcoală, însă nu vor face cursuri

Marţi, 5 iunie, se sărbătoreşte Ziua Învăţătorului, iar copiii vor merge la şcoală unde se vor desfăşura activităţi extracurriculare specifice acestei zile, nu cele prevăzute în fişa postului.

Ziua Învăţătorului este sărbătorită în fiecare an pe 5 iunie. Data de 5 iunie reprezintă şi ziua naşterii lui Gheorghe Lazăr, cel considerat fondatorul învăţământului românesc.

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale au transmis că, în conformitate cu contractul colectiv de muncă unic încheiat între Ministerul Educaţiei Naţionale şi federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, cele două părţi au convenit să sărbătorească pe 5 iunie – Ziua Învăţătorului şi pe 5 octombrie – Ziua Internaţională a Educaţiei, organizând împreună, în timpul programului de lucru, manifestări specifice dedicate acestor evenimente.

Gheorghe Lazăr (n. 5 iunie 1779, Avrig – d. 17 septembrie 1823, Avrig) a fost un pedagog, teolog, traducător și inginer român, considerat fondatorul învățământului în limba română din Țara Românească. În 1818 a înființat în București prima școală cu predare în limba română, Școala de la Sfântul Sava.

De asemenea, se stipulează că în perioada desfăşurării acestor activităţi specifice nu se vor presta activităţile prevăzute în fişa postului a fiecărui salariat din învăţământ.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*