Ziua Internațională de Fetească regală – 3 Iunie – sărbatorită de profesioniștii din industrie și comunitatea internatională de iubitori ai vinului

La data de 03 Iunie, a fost sărbătorită pentru prima dată Ziua Internatională de Fetească regală, zi proclamată in cursul anului 2021 la Medias in cadrul festivalului anual de vin. Producători, distribuitori, restaurante, somelieri, iubitori ai vinului din țară și străinătate au sărbătorit această zi dedicată soiului românesc nobil cu cea mai mare suprafață plantată în România în acest moment.

Cu această ocazie, la Mediaș, odată cu aniversarea a 755 de ani de la prima atestare documentară a municipiului la data de 03 iunie avut loc pe langă prezentarea oficiala a Proclamației de la Mediaș, un triplu eveniment: lansarea de carte „Reconstrucția Vechii Metropole de vin a Transilvaniei”, lansarea proiectului primei statui din lume a unui soi de viță de vie – Feteasca regală si declaratia comună a Directorului Agentiei Domeniilor Statului, Directorului Adjunct al ONVPV- ului si Camerele de comerț din vechea regiune viticolă, de atragere de investitori pentru refacerea practică a vechiului Weinland.

Lansarea proiectului primei statui din lume a unui soi de viță de vie – Feteasca regală Octavian Isailă, Medias – 03.06.2022: „La rugamintea Presedintelui „Asociației de istorie, cultura si civilizația vinului Millesime” de la Oradea, D-l. Dorin Popa, inițiem la Medias prima statuie din lume a unui soi de viță de vie și o să facem bineințeles o statuie de Fetească regală. Va avea 3 metri inălțime, va fi finanțată din zona privată.

Creația aparține lui dr. Adrian Popescu, specialist in arte plastice, expert european pentru programe culturale și relații publice/mass media si cadru didactic asociat mediului academic” si va fi realizata fizic din bronz de artistul Cristian Crestinconv, membru al Uniunii Artistilor Plastici din România, absolvent al Universității Naționale de artă Bucuresti.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*