Ziua Culturii Naţionale și aniversarea a 175 de ani de la naşterea Marelui Poet Naţional Mihai Eminescu, marcate la Sibiu

Ziua Culturii Naţionale și aniversarea A 175 de ani de la naşterea Marelui Poet Naţional Mihai Eminescu vor fi marcate, miercuri, la Sibiu.

foto: AFT Sibiu

Cu prilejul aniversării Zilei Culturii Naţionale şi a 175 de ani de la naşterea marelui poet naţional Mihai Eminescu, Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” și structurile militare din garnizoana Sibiu, în colaborare cu autoritățile publice locale, Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român „ASTRA”, Teatrul Naţional „Radu Stanca”, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu și Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” vor organiza miercuri, 15 ianuarie, începând cu ora 13.00, la statuia poetului amplasată în Parcul Sub Arini, manifestarea dedicată „Luceafărului poeziei româneşti”.

Evenimentul va include o diversitate de momente artistice susținute de actori ai Teatrului Național „Radu Stanca”, studenți și elevi din universitățile, liceele și școlile gimnaziale din Sibiu și Muzica Militară a garnizoanei Sibiu.

Toţi cei care sunt interesaţi să participe la eveniment sunt aşteptaţi miercuri, 15 ianuarie, la ora 13.00, la statuia poetului Mihai Eminescu din Parcul Sub Arini.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura