Zilele Vecinătății, la Dioda! Circulaţia pe strada Hipodromului va fi închisă

Festivalul Zilele Vecinătății se va desfășura sâmbătă și duminică, iar, pentru organizarea lui, strada Hipodromului se va închide între străzile Oituz și Mirăslău de vineri, 23 iunie, de la ora 17.00, până luni, 26 iunie, ora 8.00, ocupând carosabilul și spațiile de parcare.

În cadrul festivalului Zilele Vecinătăţii, locuitorii cartierului Dioda sunt aşteptaţi să îşi petreacă timpul la atelierele pentru copii şi concursurile de desene pe asfalt, măsurându-şi glicemia şi tensiunea, urmărind demonstraţii de dans, participând la treasure hunt-ul Tag the Flag, sau pur şi simplu petrecându-şi timpul în parcul de distracţii ori la terasa amenajată pe str. Hipodromului.

Sâmbăta, de la ora 17.00, va avea loc deja binecunoscutul concurs de maşinuţe de lemn. În acest an, maşinuţele sunt pregătite de către copiii din cartier şi părinţii lor, chiar în cadrul atelierelor organizate pe tot parcursul zilei de sâmbătă.

Tot sâmbătă, începând cu ora 20.00, vor urca pe scena amenajată pe str. Hipodromului: Wildchild, DJ Mircea Mihăilă şi Deepcentral, iar duminică, de la ora 19.00, va avea loc un concert de muzică populară cu Alina Bîcă, Viorica Telcean, Traian Stoiță, Comelia Cosma Stoiță, Radu Goța.

Zilele Vecinătăţii este un eveniment organizat de către Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu şi este sprijinit de către Consiliul Local Sibiu prin Primăria municipiului Sibiu şi firmele Faurecia şi Unimat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*