Zilele Vecinătății în Ștrand

O nouă ediție a evenimentului ”Zilele Vecinătății” se va desfășura în cartierul Ștrand, la sfârșitul acestei săptămâni.

„Festivalul Zilele Vecinătăţii îşi propune să reînvie tradiţia vecinătăţilor şi să transforme, pentru câteva zile, străzile cartierelor sibiene în spaţii de petrecere a timpului liber. Dorim să aducem în atenţia locuitorilor mediul în care trăiesc şi unde învaţă”, informează Ileana Căluțiu, din partea organizatorilor.

Ajuns la cea de-a cincea ediție, anul acesta festivalul Zilele Vecinătății se va muta în cartierul Ștrand, în zona parcului, și promite două zile de distracție, în perioada 23-24 iunie.

Organizatorii anunță că, în cadrul festivalului, locuitorii cartierului Ștrand sunt aşteptaţi să îşi petreacă timpul la atelierele pentru copii şi concursurile de desene pe asfalt, urmărind demonstraţii de dans, sau pur şi simplu petrecându-şi timpul în parcul de distracţii ori la terasă.

Sâmbătă, pe tot parcursul zilei, copiii vor putea participa la ateliere de creație și concursuri pregătite special pentru ei. Programul este continuat la scena amplasată în cadrul evenimentului, unde vor urca pe rând micuțele balerine de la școala de balet Arabesque, copiii de la Școala de Modeling și televiziune by Diana Cerciu, dansatorii de la Alegria Dance Studio și Dance Art Studio, Micuța FIFI și prietenii ei și Ioana Roxana Agârbicean, iar evenimentul va fi încheiat cu un concert de zile mari susținut de Vescan.

Duminică, de la ora 19.00, participanții vor încinge hore și vor asculta un recital de muzică populară susținut de către Ansamblul Ceata Junilor și invitații lor: Traian Stoiță, Camelia Cosma Stoiță, Alina Bica și Robert Târnăveanu.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, se va închide strada Bihorului între intersecțiile cu străzile Gorjului și Doljului, începând de vineri, 22 iunie, ora 13.00, până luni, 25 iunie, ora 08.00. Va fi ocupat atât carosabilul, cât și spațiile de parcare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*