În perioada 4-7 iulie, Asociația HÍD – Centrul Cultural Maghiar din Sibiu, împreună cu Muzeul ASTRA, organizează festivalul Zilele Hungarikum, ediția a X-a.
Din programul acestui an:
• deschiderea festivalului, programată la Sala Thalia în data de 4 iulie, va aduce pe scenă ansamblul Bekecs cu un spectacol deosebit de teatru-dans
• vineri vor fi vernisate mai multe expoziții, atât indoor, cât și outdoor, iar la Pavilionul Multicultural al Muzeului ASTRA va fi lansată lucrarea „Cărticica meseriei de bucătar”, carte de bucate tipărită la Cluj în 1695, fiind prima de acest gen din Transilvania
• pentru sâmbătă – 6 iulie, sibienii sunt invitați la un nou concurs de gătit cu trei categorii și peste 30 echipe care s-au înregistrat: gulyás tradițional, gulyás reinterpretat și orice preparat maghiar gătit la ceaun
• duminică, 7 iulie, zece chefi maghiari vor pregăti 10 rețete originale ungurești cu ocazia celor 10 ani de Hungarikum la Sibiu. Gulyás, ciorbă de pește, marhapörkölt – tocăniță de vițel, birkapörkölt – tocăniță de berbecuț, lecsó, tocăniță din fudulii de cocoș și alte preparate vor putea fi degustate la Târgul de țară din Muzeul în aer liber.
Ca și la edițiile precedente, mai multe echipe din Ungaria, dar și din Serbia și Slovacia vor sosi la Sibiu, vor găti și se vor prezenta în cadrul târgului gastro-turistic maghiar.
„Într-un an care stă sub semnul gastronomiei în județul Sibiu, Muzeul ASTRA vine cu evenimente culinare de impact. A devenit deja un fapt concret feed-backul constructiv generat de astfel de acțiuni, care reunesc zeci de mii de vizitatori în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Desigur că aici intră inclusiv Zilele Hungarikum, un eveniment în care muzeul are calitatea de partener și de gazdă. Concursul de gătit gulyas, organizat lângă Târgul de țară, rămâne un exponent gastronomic de prim plan în domeniu. Toate aceste elemente fac din ASTRA un fenomen, un pol al culturii, dar și al multiculturalității”, a declarat Ciprian Anghel Ștefan, managerul Muzeului ASTRA.
Programele și evenimentele multiple organizate și prezentate în paralel cu gătitul – precum vernisaje de expoziții, concerte de muzică populară, spectacole de csárdás, evenimentele pentru copii, construcție iurtă și concurs de tras cu arcul, ateliere și meșteri tardiționali, diverse degustări – fac din festivalul Zilele Hungarikum un excelent prilej de petrecere a timpului liber pentru toate vârstele.
PROGRAMUL DETALIAT