Consiliere în liceele sibiene, spirometrii gratuite și povești de renunțare la fumat prezentate în campania „Eu am reușit. Și tu POȚI!” – acestea au fost acțiunile derulate în cadrul Zilelor Antifumat 2022, prilejuite de marcarea la nivel mondial a Zilei Mondiale fără Tutun, 31 Mai.
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu a urmărit prin organizarea acestor evenimente conștientizarea populației cu privire la efectele nocive pe care fumatul le are asupra sănătății.
Campania „Eu am reușit. Și tu poți!”, inițiată de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, în cadrul Zilelor Antifumat, a avut scopul de a aduce în atenția publicului oameni cu notorietate, persoane publice din România, care au împărtășit publicului propriile experiențe de renunțare la fumat, fiecare mărturisind metodele cu care a rezonat cel mai bine. Acestea și-au dovedit eficiența în cazul lor, pentru că i-au ajutat să învingă de ani buni dependența de nicotină.
Campania a început cu povestea de renunțare la fumat a unuia dintre cei mai cunoscuți și apreciați medici din Sibiu, doamna doctor Lavinia Danciu, directorul medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu și totodată medic pneumolog cu o experiență profesională de aproape 3 decenii.
„V-am prezentat apoi, în fiecare zi, povești de renunțare la fumat ale unor persoane influente din România, care activează în variate domenii, cu toții având în comun faptul că au reușit, prin diverse metode, să își învingă dependența de tutun: Lora, Marius Vintilă, Diana Vasiliu și Daniela Nica. Seria poveștilor de renunțare la fumat s-a încheiat cu un interviu acordat de unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți oameni de televiziune din România – Florin Busuioc, cunoscut de toată lumea drept „Busu”
Prin mărturiile acestor foști fumători, ne-am dorit să promovăm persoane care au capacitatea de a inspira, demonstrând că renunțarea la tutun este posibilă, indiferent de numărul țigărilor pe care o persoană a ajuns să le fumeze zilnic. Mesajul este că nimeni nu trebuie să își piardă speranța, pentru că fiecare are puterea oricând să învingă această dependență de nicotină. <Ei au reușit. Deci, și tu poți!>”.
Aproape 500 de liceeni au fost consiliați antifumat de medicii Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu. Dr. Lavinia Danciu, Dr. Iulia Simina și Dr. Adina Tecoanță le-au prezentat liceenilor din Colegiul Național „Gh. Lazăr”, Colegiul Național „O.Goga”, Liceul Teoretic „O. Ghibu” și Liceul Economic „Gh.Barițiu” care sunt efectele fumatului asupra sănătății.
Tinerii au primit materiale informative cu tematică antifumat, oferite de Direcția de Sănătate Publică Sibiu și li s-au prezentat consecințele nocive ale țigărilor clasice și electronice.
În 31 mai, chiar de Ziua Mondială fără Tutun, zeci de sibieni care au dorit să vadă în ce măsură fumatul le-a afectat capacitatea pulmonară, au beneficiat de spirometrii gratuite efectuate la Spitalul de Pneumoftiziologie – în incinta Dispensarului TBC.
Spirometria este cea mai utilă investigație pentru a aprecia severitatea afectării pulmonare cauzate de fumat. Alte investigații recomandate de medic în acest sens mai pot fi: efectuarea unei radiografii toracice, analize de laborator și, în unele cazuri, de CT toracică (dacă există suspiciune de asociere a unui cancer pulmonar).
Spirometria este un test simplu, nedureros, care se face cu ajutorul unui aparat numit spirometru. Persoana supusă examinării trebuie să sufle într-un dispozitiv ce măsoară cantitatea de aer inspirată sau expirată voluntar, rezultatele fiind interpretate pe loc.
Fumatul determină în principal Bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC), aceasta asociindu-se de-a lungul timpului cu complicații, precum: insuficiență respiratorie (care în stadiile terminale devine oxigenodependență), cord pulmonar cronic sau cancer pulmonar, mai ales dacă se menține statutul de fumător. Abandonarea precoce a fumatului este factorul esențial care poate încetini evoluția bolii.
Pe lângă afectarea pulmonară, fumul de țigară are efecte cancerigene asupra mai multor organe, precum laringe, esofag, cavități orale, nazale, faringe și sinusuri paranazale, vezică urinară, ficat, col uterin, rinichi, stomac, colon și rect sau pancreas. În plus, fumatul crește de 5 ori riscul de a face diabet zaharat. În cazul femeilor gravide, fumatul expune copilul la risc de malformații, greutate mică la naștere, naștere premature și chiar moarte subită.
Speranța de viață a fumătorului este cu 10 ani mai mică decât a nefumătorului.