Zile fierbinți

fantana Piata MareMunicipalitatea a amplasat opt puncte de prim ajutor, pentru a-i ajuta pe trecători să facă faţă căldurii. Prin intermediul Serviciului pentru Protecţia Civilă, Primăria Sibiu a amenajat aceste puncte de prim ajutor în următoarele locuri:
– hala Pieţei Cibin
– biserica de pe Bulevardul Mihai Viteazu
– intrarea în Muzeul Brukenthal
– intrarea în Teatrul Naţional „Radu Stanca“
– sediul Primăriei Sibiu de pe Bulevardul Victoriei, la ghişeele Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor
– sediul Primăriei Sibiu din Piaţa Mare, în curtea interioară
– în faţa pieţelor agroalimentare din cartierele Vasile Aaron şi Rahova
– în faţa parcului din cartierul Ştrand
„Cetăţenii vor găsi în aceste locuri apă rece distribuită prin intermediul unui dozator şi adăpost împotriva căldurii. Serviciul Protecţie Civilă roagă cetăţenii să evite deplasările la orele amiezii, să poarte îmbrăcăminte adecvată şi să se hidrateze în mod corespunzător. O atenţionare specială este transmisă în cazul copiilor şi vârstnicilor, mult mai sensibili la aceste temperaturi ridicate“, a anunțat Mirela Gligore, purtătoarea de cuvânt a municipalității. (D.M.)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*