Zi plină de imprevizibil la Red Bull Romaniacs

Prima zi de offroad în cel mai dur raliu de hard-enduro din lume a respectat în totalitate tradiția acestei curse, una plină de neprevăzut, de planuri date peste cap și de surprize la final.

Concurenții au pornit în zorii zilei de ieri din apropierea comunei Poplaca, în direcția Arena Platoș Păltiniș, unde îi aștepta service-point-ul și o binemeritată pauză de 20 de minute. Câștigător al Prologului urban, spaniolul Alfredo Gomez a avut oportunitatea de a-și alege poziția de start și a decis să plece al treilea.

Paul Bolton / foto: Sebastian Marcovici

Prin urmare, primul în cursă a pornit Jonny Walker, urmat la 3 minute distanță de Billy Bolt. După Gomez au plecat aproape concomitent Graham Jarvis și Paul Bolton. Spaniolul a fost primul ghinionist al zilei. După nici 10 minute de la start, pe o pășune aparent inofensivă, Gomez a lovit un ciot de copac și s-a răsturnat, rănindu-se la spate. Din cauza loviturii i-a amorțit și piciorul drept, ceea ce i-a dat complet planurile peste cap. Riderii au intrat grupați pe Curmătura Ștezii, unde avea să se petreacă al doilea incident al zilei. Pe coborârea de la The Rock, în apropierea Pensiunii Mai, sudafricanul Wade Young a agățat o piatră cu roata din față și s-a rostogolit de mai multe ori, accidentându-se grav. Chiar și așa accidentați, atât Gomez, cât și Young au ajuns în service point. Spaniolul a plecat mai departe, Young a fost nevoit să meargă la spital și a abandonat ediția Red Bull Romaniacs din acest an.

Graham Jarvis / foto: Sebastian Marcovici

Din service point s-a ieșit în ordinea Walker, Jarvis, Gomez, Bolton, iar la acel moment, cvintuplul câștigător Graham Jarvis conducea cursa ca timpi parcurși. Când au început problemele de navigație. Jarvis a ratat de câteva ori traseul și a fost nevoit să se întoarcă de câteva ori. Walker a izbit partea din față a motocicletei și a distrus complet unul dintre cele două GPS-uri iar în urma loviturii al doilea s-a desprins câteva sute de metri mai târziu. Britanicul a fost nevoit să se întoarcă, să îl caute, a încercat apoi să meargă fără GPS și s-a oprit din nou când a realizat că va pierde și mai mult timp căutând traseul. Paul Bolton a fost primul care a trecut linia de finish, urmat de Graham Jarvis și Jonny Walker, însă câștigătorul zilei va fi stabilit doar după verificarea tuturor checkpoint-urilor și traseului GPS. Gomez a cedat și el în fața durerii și a ieșit de pe traseu. Spaniolul a ajuns în finish pe șosea.

Cea de-a doua zi a celui mai dur raliu de hard-enduro din lume pornește azi de la Râu Vadului, în zona Câineni-Greblești-Racovița, în județul Vâlcea. Concurenții clasei Gold vor avea de parcurs 127 de kilometri, cei de la Silver 136, 130 cei de la Bronze și 108 cei ce concurează în clasa Iron.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*