Astăzi, sădenii au tresărit de emoție și mândrie națională, unindu-și inimile într-un omagiu profund adus eroilor care au scris cu sacrificiul lor istoria acestei țări.
Depunerea de coroane în memoria celor care s-au jertfit pentru unitatea și libertatea României a fost un moment încărcat de solemnitate și recunoștință. Prin acest gest simplu, dar plin de însemnătate, sădeni și-au reafirmat respectul și datoria față de cei care au pus mai presus de sine binele neamului.
Elevii Școlii Gimnaziale „Samuil Micu” au pregătit un moment solemn care a atins inimile participanților la eveniment și le-a amintit cât de important este să păstreze vie memoria trecutului. Prin poezie, cântec și emoție, acești tineri au demonstrat că spiritul românesc trăiește puternic în fiecare generație.
„1 Decembrie este mai mult decât o zi din calendar. Este ziua în care ne amintim că suntem parte dintr-un neam curajos, dintr-o țară binecuvântată, dintr-o istorie scrisă cu sânge, iubire de patrie și speranță.
Să fim mândri că suntem români! Să ne ridicăm privirea spre cer și să mulțumim pentru acest dar numit România, pentru eroii ei, pentru frumusețea și tăria neamului nostru!
La mulți ani, România! La mulți ani patriei noastre dragi!”, a transmis primarul Valentin Ivan.