VIDEO/ Zeci de imagini, documente și obiecte de epocă puse în valoare de colecționarii sibieni

„Fantasy Art Galery” a găzduit sâmbătă o expoziție retrospectivă de fotografii, cărți poștale și documente de epocă. Evenimentul a adunat colecționari și pasionați de istoria orașului. Vernisajul a fost organizat în cadrul manifestărilor culturale dedicate Sibiului, la împlinirea a 834 de ani de la prima atestare documentară.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Expoziția a atras zeci de vizitatori, iubitori de artă și nostalgici ai Sibiului de altădată. Printre participanți s-au aflat Ștefan Trihenea, Ion Talpoș, Laurențiu Hașegan, Gabriel Tibori și Mihai Hurezeanu, care au susținut prezentarea evenimentului.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Gabriel Tibori a precizat importanța legăturii sociale a orașului în viața sa: „Sibiul este orașul în care m-am născut și am crescut. Are o importanță sentimentală și socială. Cu siguranță vom mai pregăti expoziții de pictură și fotografie în anul care vine”.

În spațiul expoziției au fost prezentate fotografii, cataloage și vederi din secolele al XIX-lea și al XX-lea, din perspectiva documentară a orașului. Mihai Hurezeanu a atras atenția asupra modului în care trebuie privită istoria locală: „Acum 36 de ani a început o revărsare de moarte la Sibiu. Istoria Sibiului trebuie văzută non-linear.” Acesta a amintit și faptul că, în copilărie, deținea o carte poștală pe care o arăta tuturor prietenilor.

Gazda evenimentului, Gabriel Tibori, a prezentat publicului o parte din colecția sa personală, alcătuită din vederi vechi, ziare, cataloage de artă, hărți și diverse obiecte, inclusiv sticle de bere.

Foto: Mesagerul de Sibiu

„Cel mai vechi document datează din 1890. Sunt obiecte de suflet, multe provenind din colecția familiei mele, în special de la bunicii mei”, a precizat acesta.

La rândul său fotograful Laurențiu Hașegan, cu o experiență de 20 de ani în domeniu, a menționat că a învățat fotografia în Sibiu. Acesta deține zeci de mii de imagini cu orașul, majoritatea expuse în mediul online, cea mai veche dintre ele datând din anul 1990, din perioada Revoluției.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Maria-Antonia OANA