Zece pentru… „10“!

Mesagerul de Sibiu îți dă zece motive pentru care să vezi piesa „10“, de Csaba Székely, regizată de Radu-Alexandru Nica la TNRS.

În seara de 1 decembrie, am fost la premiera piesei „10“, regizată de Radu Nica, la Teatrul Național „Radu Stanca“. Am știut că o să îmi placă de când am intrat și am văzut decorul (realizat de Andu Dumitrescu), care nu era deloc extravagant, era ceea ce am crezut că e o stație de metrou, dar pe parcursul spectacolului a fost și ușă de spital și balcon și toaletă publică. Un fel de „Trainspotting“ meets pasajul ăla oribil din „Irreversible“.

Cătălina STANISLAV

Spectacolul e un amestec de ironic, trist, funny, uneori cinic și alteori pur și simplu frumos. Piesa a constat în zece scene individuale, construite după cele zece porunci, și își dorește să testeze, oarecum, aplicabilitatea acestor porunci pe care le cunoaștem cu toții în societatea actuală. În ce măsură mai e nevoie de religie pentru a exista moralitate și conștiință etică? Spectacolul a fost construit și pe baza experiențelor personale ale actorilor, lucru care îl face și mai autentic și acest lucru se vede și în ușurința cu care poți rezona cu el, ca spectator. Ca să fie mai clar de ce toată lumea ar trebui să vadă „10“, mai jos sunt 10 motive pentru care ar trebui să fiți cu ochii în patru să vedeți când se mai joacă și să vă cumpărați bilete.

1. E construit pe modelul unui thriller-cult.

Și cui nu-i place un thriller? E o formulă bună de a livra un mesaj care să ajungă la toată lumea. Toată lumea se uită la thrillere pe Netflix, de ce nu ar face-o și la teatru? E un mod bun de a distruge câteva din preconcepțiile care s-au format în jurul teatrului ca formă de entertainment cultural. E pentru toată lumea, nu trebuie să te îmbraci ca în „Downton Abbey“ ca să te duci.

2. Cu toții am trecut printr-o astfel de experiență.

Probabil că mai mult de 50% din oamenii din sala aia au trecut prin lucruri ca familii disfuncționale, violență în cuplu, violență în familie, discriminare pe bază de gen, rasă, orientare sexuală și poate că acum, mai mult ca niciodată, se discută în sfârșit și în România despre lucrurile astea.

3. Lumea nu e destul de informată.

Sexismul și rasismul încă se manifestă inconștient la mulți dintre noi, și poate faptul că problemele astea încep să fie abordate în arta contemporană românească va duce, încet-încet, către lucruri mai bune, mai corecte, mai echilibrate.

4. Internetul face lucruri rele uneori.

„10“ este pentru toți oamenii care dau scroll pe Instagram și visează la șoldurile, abdomenul, sânii, nasul, buzele, sprâncenele „perfecte” ale altora. E pentru toți cei care am fost păcăliți de idealuri de frumusețe care nu există.

5. Am închis prea mult ochii.

Și pentru toți copiii care au fost bătuți și abuzați verbal la școală, pentru toate tentativele de suicid luate la mișto.

6. Trebuie să fim mai atenți.

Mai atenți la semnale de alarmă din partea celor apropiați (și nu numai).

7. Actorii

Piesa îi are în distribuție pe  Diana Fufezan, Andrei Gîlcescu, Raluca Iani, Serenela Mureșan, Cristina Ragos, Vlad Robaș, Ciprian Scurtea, Cristian Timbuș, Arina Ioana Trif și Marius Turdeanu, care sunt pe rând copii abandonați, chirurgi plasticieni, medici militari, preoți corupți, pușcăriași, prostituate, femei care nu știu că au dreptul să spună nu, bărbați care nu știu că nu înseamnă nu.

8. Construcția scenelor

Scenele sunt construite ca o carte de proză scurtă unde prozele pot fi citite și individual și aleatoriu, dar se și leagă ca un întreg dacă le citești în ordinea dată.

9. Subiect dificil dintr-o perspectivă comică pe alocuri.

V-am spus până acum că tratează subiecte grele, cum sunt violul, avortul, violența domestică sau prostituție, dar nu e totul atât de întunecat. Sala a râs de multe ori, nu e chiar un spectacol light-hearted, ca să zic așa, dar sarcasmul e pus unde trebuie.

10. Durează trei ore și chiar nu te plictisești.

Da, trei ore poate fi mult, dar nu e genul de piesă la care încep să te strângă șosetele după o oră și jumătate și începi să îți verifici telefonul ca un maniac. Promit. Telefonul e, practic, o anexă a mâinii mele și abia dacă m-am atins de el (doar cât să îmi iau niște notițe, dar asta nu se pune).