Făgăraș Fest, Festivalul Munților Făgăraș, vă dă întâlnire între 7 și 9 iulie, la Porumbacu de Sus, județul Sibiu, un punct deosebit la poalele Munților Făgăraș.
Foto: Primăria comunei Porumbacu de Jos
„Te așteptăm să extragi din cutia cu experiențe drumeții pe cărări de munte, tururile pe urmele păsărilor și a animalelor sălbatice, atelierele pentru copii, gustul bun al produselor locale.
Serile vei cânta și vei dansa desculț în iarbă, cu munții în zare, pe muzica celor de la Zdob și Zdub, Ovidiu Lipan Țăndărică, Fanfara 10 Prăjini și Nico de Transilvania – totul într-o atmosferă vibrantă!
Prezența ta la festival este o contribuție la bunăstarea localnicilor și la protejarea naturii. Petrecerea timpului și a vacanțelor în zona Munților Făgăraș reprezintă mici „investiții” în economia locală, ce vor începe să funcționeze și vor duce la dezvoltarea ecoturismului, în baza unor principii simple:
– protecția și promovarea naturii;
– crearea unor mecanisme de ajutorare a localnicilor;
– continuarea practicilor tradiționale, respectând principii de viață durabile;
– încurajarea consumului de produse locale, de sezon;
– promovarea gastronomiei locale;
– conservarea patrimoniului cultural;
– mișcarea în natură.
Împreună avem puterea să producem schimbarea, să trăim mai bine și frumos. Aceasta este moștenirea și contribuția pe care o putem aduce lumii întregi pentru un viitor sustenabil. Iubim natura și muncim zi de zi să o protejăm. Ne asumăm întreaga responsabilitate a organizării festivalului Făgăraș Fest în mijlocul naturii și în comunitățile locale și abordăm în mod responsabil atât planificarea, cât și organizarea evenimentului”, transmit organizatorii.
Evenimentul de Facebook este aici: https://fb.me/e/fzD58W2jI