Facultatea de Litere și Arte a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu continuă seria Z9Talks cu a doua întâlnire, programată pentru 31 octombrie 2025, la ora 14:00, în spațiul facultății de pe Bulevardul Victoriei 5-7.
Sub tema „Mitologie, postumanism și feminism: poezia maghiară în ultimul deceniu”, evenimentul îi aduce în fața publicului pe: Ágnes Kali, Kata Győrfi și Andrei Dósa, care vor dialoga alături de Ștefan Baghiu despre direcțiile, mutațiile și reconfigurările poeziei maghiare recente.
Discuția va explora modul în care temele mitologice sunt resemnificate în discursul poetic contemporan, cum intervin perspectiva postumanistă și tehnologiile asupra imaginarului liric, precum și felul în care feminismul revizuiește și transformă practicile poetice din ultimii ani. Evenimentul propune o privire aprofundată asupra unuia dintre cele mai dinamice spații literare din regiune.
Publicul este invitat să participe la o conversație interdisciplinară și interculturală despre evoluția poeziei maghiare și despre felul în care literatura reflectă transformările contemporane ale identității, corpului și mitologiilor personale.
Proiectul „Lit Check: Citit, scris, tradus” este organizat de Facultatea de Litere și Arte a ULBS și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Acest proiect nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele lui pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.











