Wizz Air aniversează 7 ani de la deschiderea bazei sale din Sibiu

Wizz Air, compania aeriană cu cea mai rapidă creștere din Europa și cea mai sustenabilă din punct de vedere ecologic pe plan global, a sărbătorit cea de-a șaptea aniversare a bazei sale din Sibiu, inaugurată în data de 19 august 2016.

Foto: Wizz Air

În ultimii șapte ani, Wizz Air a transportat cu mândrie aproximativ 2,5 milioane de pasageri dinspre și către Sibiu, facilitând accesul la zboruri cu preț redus și construind legături aeriene importante peste granițe.

Baza de la Sibiu asigură legătura dintre România și Germania, oferind o conectivitate sporită către patru orașe importante. Angajamentul companiei aeriene de a facilita călătoriile este evidențiat de programul său de zbor: Dortmund este accesibil de patru ori pe săptămână, Memmingen este deservit de cinci ori pe săptămână, ruta către Nürnberg își întâmpină călătorii de trei ori pe săptămână, iar cea către Baden-Baden operează cu o frecvență de două ori pe săptămână.

Una dintre cele mai îndrăgite rute este cea dintre Sibiu și Londra. Operând zilnic, această rută nu a făcut posibilă doar vizitarea prietenilor și a familiei, ci și promovarea unei noi culturi.

Wizz Air își păstrează ferm poziția de transportator aerian lider în țară, conectând oamenii cu 75 de destinații uimitoare din 24 de țări, prin cele șapte baze ale sale din Cluj-Napoca, Craiova, Timișoara, București, Suceava, Sibiu și Iași.

Foto: Wizz Air

Recent, Wizz Air a anunțat cu mândrie că a transportat un total de 77 de milioane de pasageri dinspre și către România, ceea ce a stimulat semnificativ sectorul turismului autohton. Această realizare a contribuit, de asemenea, la crearea a peste 57.000 de locuri de muncă în industriile asociate, de-a lungul celor 17 ani de activitate a companiei în România.

Valeria Bragarenco, Corporate Communications Manager în cadrul Wizz Air, a spus: „Suntem încântați să sărbătorim șapte ani de operațiuni la Sibiu. În acest timp, am transportat aproape 2,5 milioane de pasageri dinspre și către acest frumos oraș, facilitând călătoriile la prețuri accesibile și conectând oamenii peste granițe. Ne mândrim cu rolul nostru semnificativ în conectarea României cu destinații diverse din Europa și nu numai. Wizz Air rămâne dedicată deservirii pasagerilor români și misiunii noastre de a oferi ocazii de călătorie la prețuri accesibile și cele mai bune servicii pentru clienți, cu ajutorul flotei noastre tinere și sustenabile.”

Marius Ioan Gîrdea, Directorul General al Aeroportului Internațional Sibiu, a spus: „La aniversarea de șapte ani a bazei de operare de la Sibiu, aș dori să mulțumesc întregii echipe Wizz Air pentru angajamentul de a investi în colaborarea cu Aeroportul Internațional Sibiu. Împreună cu reprezentanții companiei aeriene am definit și atins un obiectiv ambițios, respectiv acela de a oferi comunității posibilitatea de a călători în Europa, și nu numai, de pe aeroportul Sibiu. Folosim această ocazie pentru a le mulțumi celor aproape 2,5 milioane de pasageri care au folosit serviciile noastre, având convingerea că odată cu operaționalizarea terminalului extins vom reuși să oferim o paletă și mai largă de destinații care să răspundă nevoilor de conectivitate ale pasagerilor din județul Sibiu și județele limitrofe. Chiar dacă am fost nevoiți să ne adaptăm din mers diverselor contexte, planurile noastre comune continuă.”

Wizz Air se află constant în căutare de candidați energici și pozitivi pentru posturile echipajului de cabină și de zbor din România și din rețeaua WIZZ. Următoarele zile de recrutare dedicate echipajului de cabină pot fi consultate aici.

Compania aeriană operează una dintre cele mai noi flote din lume, cu o vârstă medie de 4,2 ani, permițând Wizz Air să atingă cea mai scăzută intensitate anuală a carbonului în 2022, care a înregistrat 55,2 grame per pasager-kilometru. Wizz Air depune în mod constant eforturi pentru a dezvolta inițiative de eficientizare a consumului de combustibil și alte proiecte de sustenabilitate.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*